bani lei pensie cupon

Ministrul Muncii iese la rampă! Ce se întâmplă cu Bugetul de pensii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, că România nu este în criză economică, iar până la finalul anului Bugetul de pensii va intra pe excelent.

„Refuz să răspund la această întrebare, când Eurostat spune că avem 5,1% creştere economică pe România în primul trimestru. Repet a doua oară, nu suntem în criză, şi nu v-o spun eu, v-o spune Eurostatul şi Institutul Naţional de Statistică. Banii (pentru creşterea pensiilor, n.r.) vor veni din încasări şi din faptul că, din calculele noastre, la finalul anului vom intra pe excedent la Bugetul de pensii. Deficitul de la Fondul de pensii a scăzut de la circa 18 miliarde în 2017 la 4,2 miliarde în 2018, prin creşterea încasărilor la bugetul de asigurări sociale de stat, prin transferul contribuţiilor şi prin faptul că masa salarială a crescut. Dacă la începutul anului aveam peste 230.000 de locuri de muncă create, acum avem peste 250.000. Masa salarială în România a crescut, ceea ce înseamnă că şi încasările au crescut, deci suntem într-o dinamică care demonstrează că avem aceşti bani prinşi în Buget”, a afirmat Marius Budăi, citat de Agerpres.

Potrivit precizărilor sale, ”reforma sistemului de pensii va începe practic la 1 octombrie 2021. Vom începe cu noul mod de calcul şi cu introducerea în formulele de calcul a Acordului Global, prin acel spor de 10%, prin recalcularea celor cu pensie de urmaş, prin reducerea vârstei de pensionare a mamelor ce au crescut 3 copii. Aşa e prevăzut în lege, până în 2021 se vor vedea măririle succesive de valoare de punct de pensie”, a susţinut Marius Budăi.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 iunie, în formă reexaminată, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

 

Citește și:

Sorina Matei aruncă-n aer cazul fetiței târâte pe jos de procuror! Legături cu USR-PLUS

Protest de amploare în Piața Victoriei, împotriva Guvernului! S-au anunțat români din întreaga țară

EXCLUSIV Carmen Dan închide ochii la canibalism și execuții! Jocuri de putere

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare