Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere, a transmis luni seară ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, precizând faptul că va căuta soluţii pentru a găsi un echilibru între posibilităţile de astăzi ale României şi importanţa muncii pe care dânşii o fac.
”Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere. Cunoaştem foarte bine situaţia dânşilor, înţelegem situaţia dânşilor, este legitimă fiindcă nemulţumirea domniilor lor este raportarea la alte categorii din sistemul public care au venituri mai mari decât ale dânşilor la aceeaşi muncă, la muncă de aceeaşi complexitate şi de aceeaşi importanţă socială. Din păcate, în aplicarea legii salarizării unitare avem trei categorii de intervenţii: fie pe cale legislativă, fie pe cale administrativă, respectiv pe cale judecătorească prin care anumite categorii au obţinut drepturi în plus.
Şi atunci, colegii noştri, în mod legitim, spun: şi noi, cei de la Casele teritoriale de Pensii, care avem o muncă dificilă, cu mare responsabilitate, ne dorim venituri mai mari. Înţelegem asta şi sigur că vom căuta soluţii astfel încât să găsim între posibilităţile de astăzi ale României şi importanţa muncii pe care dânşii o fac un echilibru”, a declarat Simona Bucura Oprescu, luni seară, la TVR Info.
Ea a făcut un apel către angajaţii Caselor de Pensii ”să aibă încredere şi să-şi facă cu aceeaşi seriozitate munca”.
Ministrul a precizat că ”motivarea” angajaţilor din Casele de Pensii ”este esenţială” în procesul de digitalizare a dosarelor de pensii, informează news.ro
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



