În decursul zilei de joi, ministrul Transporturilor, Lucian Șova a declarat ce se va întâmpla cu prețul călotoriei cu metroul după majororea salarială.
Preţul călătoriei cu metroul se va majora începând de anul viitor, aceasta fiind singura modalitate prin care se pot acoperi creşterile salariale cerute de sindicatele Metrorex, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
"Aşa cum am prevenit opinia publică încă de la începutul discuţiilor cu sindicatul Metrorex, orice creştere salarială se va reflecta în preţuri. Nu avansez cifre. Cei care au responsabilitate în acest domeniu să-mi prezinte în primul rând mie aceste cifre. Ce ştiu precis este că această creştere salarială nu poate fi dusă în bugetul Metrorex altfel decât printr-o creştere a preţului biletului", a spus Şova.
"Acest lucru este posibil dacă s-ar putea petrece repede şi nu am fi obstrucţionaţi de comercianţii actuali, care nu plătesc chirie. Ce câştigă Metrorex din închirierea spaţiilor va contribui la echilibrarea bugetului companiei, astfel încât influenţa majorărilor salariale să nu fie semnificativă sau poate chiar deloc să nu fie transmisă în preţul biletelor de călătorie", a adăugat Şova.
Vezi și
Rareș Bogdan anunță dezastrul pentru Mălin Bot! Lovitură de grație pentru jurnalistul #Rezist
SURSE Motivul real al dezertărilor din PSD! Blatul făcut de Liviu Dragnea
Imagini în premieră! Cum arată vila ‘Umbrei’ lui Klaus Iohannis – Aceasta este locuința prădată de hoți de 1 Decembrie
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a făcut anunțul! Ce se va întâmpla cu prețul călătoriei cu metroul
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



