Jurnalistul economic Moise Guran a transmis în emisiunea Insider politic, de la postul de televiziune Prima TV, că având în vedere că lucrurile sunt incerte din cauza războiului din Ucraina, anul viitor nu va face nicio investiţie, precizând că atunci când lucrurile sunt incerte, e de preferat să-ţi asumi mai puţine riscuri.
„Privesc cu oarecare îngrijorare aceste vremuri şi aş vorbi strict pentru banii mei. Eu, în anul următor, nu o să fac investiţii. O să stau cu fundul pe bani, cum se spune. Atunci când lucrurile sunt incerte, e de preferat să-ţi asumi mai puţine riscuri. E bine să ai mai degrabă depozite decât investiţii - mai ales speculative – în această perioadă. Iar eu sunt genul de persoană care a promovat brusa, fonduri de investiţii şi aşa mai departe”, a afirmat Guran.
În opinia sa, în momentul de faţă nu ştim exact unde va merge Europa.
”Pentru că nu ştim ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina în următoarele două săptămâni”, a argumentat Moise Guran în emisiunea Insider politic, conform news.ro
Moise Guran ține banii la saltea: În anul următor, nu o să fac investiții. O să stau cu fundul pe bani
Trending

27 octEconomie
Taxe și impozite mai mari, TVA de până la 26%. Radu Georgescu, economist celebru, a venit cu prognosticul sumbru

27 octSocial
Traian Băsescu are soluția pentru pensionarii cu venituri mici. Propunerea fostului șef de stat

27 octEconomie
Salariul minim ar putea rămâne insuficient pentru un trai decent până în 2050. Ce arată analiza pentru următoarele decenii

27 octSocial
Administrația de proprietari nu are voie să-ți folosească banii astfel. Ce este strict interzis

27 octEconomie
Noi magazine cu prețuri infime în România. Când urmează să apară și ce produse vând

27 octPolitica
Dominic Fritz și-ar fi găsit deja de muncă. Cei de la USR i-ar fi pregătit și salariul fostului edil

27 octPolitica
Ilie Bolojan, ironii la adresa lui Sorin Grindeanu. Acuză că șeful PSD s-ar juca de-a premierul în locul lui Luca Niculescu

27 octEconomie
Black Friday Altex, Brico și Media Galaxy. Reducerile încep de pe 29 octombrie

27 octEconomie
A fost semnat acordul pentru vânzarea postului TV Kanal D

27 octEconomie
Operatorul avioanelor deținute de frații Pavăl și Dan Șucu, succes răsunător. MyJet are 85% clienți din afara României
Articole Similare

27 octEconomie
Curs valutar BNR 27 octombrie 2026: cotații euro, dolar și aur

27 octHoroscop
Horoscop financiar 27 octombrie 2026. Câștiguri și cheltuieli

26 octEconomie
Curs valutar BNR 26 octombrie 2026: Euro la 5.3467 lei, dolarul la 4.7745 lei

26 octHoroscop
Horoscop financiar 26 octombrie: Previziuni complete zodii

24 octActual



