Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni seara, că aproape o cincime din blocurile din București primesc căldură sub parametri, pentru ca reţeaua de termoficare să nu fie suprasolicitată.
”Suntem în momentul cel mai de jos al sistemului de termoficare din Bucureşti. Este consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic, nu s-au aruncat bani şi mai ales nu s-au făcut investiţii în schimbarea reţelei. Lunile pe care le-am petrecut la Primărie m-am asigurat că lucrările pot să înceapă în această vară.
Am semnat contractul pe 300 milioane de euro, fonduri europene, avem promisiunea de 200 milioane PNLR, mai avem 320 miliaone de lei de data aceasta pe care ni i-a dat Guvernul pentru sistemul de termoficare, am anunţat intenţia de a prelua ELCEN în care sunt foarte optimist să comasăm producţia şi distribuţia. O să avem chiar mâine o întâlnire cu constructorii, tocmai ca să nu facem o licitaţie în gol şi să facem o liictaţie aplicată, astfel încât să avem încă din vara asta foarte muli constructori care să lucreze la reparaţia reţelei de termoficare.
Ce pot eu să promit este că la iarna viitoare va fi mai bine şi încă o iarnă va fi şi mai bine, o să stabilizăm sistemul”, a declarat Nicuşor Dan, la Digi24, luni seară.
Primarul Capitalei a explicat că dacă temperaturile ar fi mai ridicate, presiunea la reţeaua de termoficare ar fi putut fi mai mare.
”Dacă am fi fost într-o zi normală cu 5-6 grade, atunci am fi putut risca să avem presiune mai mare. Cu cât presiunea e mai mare, cu atât riscut de a apare o avarie e mai mare, logic. Pentru că punem presiune pe o reţea care este ciur. Însă într-o zi în care este foarte frig şi dacă apare o avarie, poţi să ai 5-10-15 blocuri care nu o să aibă apă caldă o zi, o zi şi jumătate, două. Asta se întâmplă. Şi atunci îmtr-o zi foarte friguroasă nu îţi permiţi acest risc”, a declarat Nicuşor Dan.