Nicușor Dan dezvăluie care este starea relației cu PNL și USR PLUS: 'În măsura în care îmi vor solicita întâlniri unu la unu vorbesc, pentru că întâlniri periodice avem la două săptămâni cu toți primarii'

Autor: Ion Motea

Publicat: 05-03-2021 16:15

Actualizat: 05-03-2021 14:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că are o relație "foarte bună" cu consilierii din partea PNL și USR-PLUS.





Întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, care este relaţia pe care o are cu cei din PNL şi din USR, primarul general Nicuşor Dan a catalogat colaborarea cu membrii celor două formaţiuni drept una "foarte bună".


"O relaţie foarte bună. După cum ştiţi, a avut loc azi, la ora 10, o şedinţă a Consiliului General, un proiect pe ordinea de zi care a trecut cu maximum de voturi de la partidele din majoritate. Am o relaţie foarte bună şi ne întâlnim periodic”, a explicat primarul.


Nicuşor Dan a răspuns şi acuzaţiilor privind colaborarea defectuoasă cu unii edili din partea PNL.



"Vreau să spun că săptămâna asta m-am întâlnit cu trei primari de sector, cei care mi-au solicitat, primarii de la sectoarele 2, 4 şi 6. În măsura în care îmi vor solicita întâlniri unu la unu vorbesc, pentru că întâlniri periodice avem la două săptămâni cu toţi primarii. Votul pe care l-am primit fiecare dintre noi ne obligă să colaborăm pentru binele bucureştenilor”, a adăugat Nicuşor Dan, conform news.ro.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri