stanciu

sursa foto:  prosport.ro

Nicușor Stanciu ar putea da lovitura! Echipa care îi pune pe masă MILIOANE DE EURO, în cazul unui transfer

Unul dintre cei mai tehnici internaționali români, Nicușor Stanciu, pare a avea zilele numărate la Anderlecht Bruxelles, în condițiile în care a ajuns rezervă la campioana Belgiei.

Stanciu ar putea fi vândut în pauza competițională din iarnă, iar o echipă i-ar pune bani grei pe masă, ca să evolueze în tricoul el, informează spynews.ro. Achiziţionat de la FCSB, în 2016, contra sumei de 9,8 milioane de euro, cel mai scump fotbalist care jucat vreodată în campionatul belgian a ajuns să valoreze mult mai puţin.

Potrivit unor surse bine informate, oficialii clubului Anderlecht Bruxelles sunt dispuşi să renunţe la internaţionalul nostru pentru 6 milioane de euro.  Această veste a ajuns şi la urechile sexy-impresarei Anamaria Prodan, cea care încearcă să-i găsească jucătorului o echipă dispusă să-i ofere mai multe şanse de a evolua. Două formaţii sunt interesate de serviciile lui Stanciu. Fenerbahce, aflată doar pe locul 7 în prima ligă din Turcia, şi Al Wahda (Emiratele Atabe Unite), echipă antrenată de Laurenţiu Reghecampf, se luptă pentru a obţine semnătura lui Nicuşor, scrie sursse citată.

Arabii i-ar oferi lui Stanciu un salariu uriaş: în jur de două milioane de euro. Clubul din Emirate este dispus să-i dea fotbalistului român de două ori mai mulţi bani decât primişete la campioana Belgiei.

Vezi și Dezvăluirea care „CUTREMURĂ” Casa Regală! Cine ar dirija-o cu MÂNĂ FERMĂ – EL ține frâiele tuturor afacerilor

Una dintre cele mai cunoscute figuri de la PRO TV ia o decizie RADICALĂ! Cine se MUTĂ din țară

Puțini știu asta! Cine este, de fapt, și cu ce se ocupă soțul Danei Grecu

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare