Peste 1.000 de elevi din colegiile militare din țara noastră nu și-au primit bursele în anul școlar 2023 - 2024. S-a ajuns la această situație după ce Ministerul Educației a întârziat plata acestor burse, iar Ministerul Apărării Naționale nu a mai avut baza legală pentru finanțarea burselor. Conform legii învățământului preuniversitar, aceste burse sunt asigurate prin finanțare specială din bugetul Ministerului Educației.
(NU RATA: Mii de profesori vor primi bani în plus în urma recalculării salariilor din 2017-2018! Banii ar urma să fie virați pe 14 aprilie!)
Când vor fi plătite bursele elevilor din liceele militare
Legea educației a fost modificată marți prin ordonanță de urgență, astfel că cei 1.000 de elevi de la liceele militare din țara noastră își vor primi bursele la care au dreptul prin lege. Plata burselor restante pe toate lunile de cursuri din acest an școlar urmează să se facă în cel mai scurt timp către școli.
Actul normativ, care a intrat în vigoare în cursul zilei de marți, modifică articolul 42 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care va avea următorul cuprins:
„Art. 42. — Finanțarea de bază, complementară și specială, precum și cheltuielile de instruire și întreținere a elevilor din învățământul preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sunt asigurate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, din fondurile alocate din bugetul de stat, inclusiv pe parcursul anului școlar 2023—2024.””, se arată în OUG 10/2024.
În luna decembrie a anului trecut, MApN a adresat o scrisoare oficială Ministerului Educației, prin care „a solicitat clarificări pentru deblocarea cu celeritate a situației, fie prin deblocarea fondurilor de către M. Ed., fie prin crearea cadrului legal pentru acordarea burselor pentru elevii din colegiile militare naționale de către MApN”.
Criteriile de acordare a burselor
Potrivit datelor anunțate de MApN, în anul școlar trecut (2022 - 2023), aproximativ 3.900 de elevi erau înscriși în cele cinci colegii militare din țară și în școlile militare de maiștri militari și subofițeri, la începutul lunii septembrie 2022.
Regulile de acordare a burselor școlare prevăd că primii 30% elevi dintr-o clasă ordonați după media generală de anul școlar trecut obțin o bursă de merit lunară. Astfel, în anul școlar 2023 - 2024, aproximativ 1.000 de elevi trebuiau să primească aceste burse, fără a-i pune la socoteală pe cei care beneficiază de burse sociale sau de excelență olimpică.
Bursele pentru elevii de la școlile private din București s-au aflat într-o situație similară. Mai exact, potrivit Edupedu.ro, Ministerul Educației a blocat plata acestor burse printr-un act normativ care nu a mai putut fi pus în aplicare în anul 2023, fiind emis prea târziu înainte de noul an. Recent însă, bursele pentru elevii de la școlile private din București au început să fie plătite de primării.
În ianuarie 2024, Ministerul Educației a pus plata banilor de burse sociale și de excelență pentru elevii de la școlile private și confesionale în responsabilitatea primăriilor, care abia de câteva zile au început să facă deschiderile de credite pentru a vira banii mai departe.
(VEZI ȘI: Concurs cu premii de 20.000 euro pentru școli, profesori și elevi! Iată cum te poți înscrie!)


















