Nou sezon Românii au talent s-a finalizat cu un mega-scandal în mediul online. Emil Rengle a câștigat marele trofeu și premiul de 120.000 de euro. Despre acesta se știe foarte bine că a colaborat cu foarte multe vedete atât din România cât și din străinătate, pe partea de coregrafie.
Emil este un dansator și un coregraf foarte cunoscut, și deși a mărturisit că este bisexual, acesta a reușit să pună mâna pe marele premiu. Mai mult, coregraful este și fost angajat al televiziunii.
În 2014, artistul i-a luat locul lui Edi Stancu în echipa ProTV și a fost desemnat coregraful baletului ProDance, cel care evoluează în show-ul "Vocea României", iar în 2017, Emil a participat alături de Dana Budeanu în show-ul ''Uite cine dansează''.
Practic, noul câștigător al acestei ediții este deja o vedetă consacrată și fost angajat al televiziunii. Totodată, Emil a fost desemnat şi cel mai original concurent din sezonul opt şi i-a fost acordat premiul de 10.000 de euro.
Victoria sa a stârnit o adevărată revoltă în rândul internauților. Rezultatul i-a nemulțumit pe telespectatori. Aceștia susțin că s-a făcut o nedreptate, având în vedere că Emil este fost colaborator ProTV.
„De obicei când sunt premii în bani există şi nişte reguli ca să nu ajungem la conflict de interese şi ilegalităţi, gen nu au voie sa participe rude de gradul I şi nici angajaţii. Desigur, nu ii contest talentul dar nu e o victorie corectă“, a scris o altă persoană.
„Nu calitatea actului artistic e subiectul aici, nici măcar rezultatul votului. Întrebarea e, avea sau nu dreptul să participe?“, a fost un alt mesaj.
„Nu cunosc regulamentul acestui concurs, dar consider că are o hibă importantă la condiţiile de înscriere. Români talentaţi cu profesii specifice sunt foarte mulţi, dar în această emisiune normal trebuie promovaţi autodidacţii, nu talentele deja consacrate, profesioniştii“, e de părere un internaut.
„Îmi e foarte greu să cred că suntem o majoritate atât de slabă, noi, tineretul româniei, azi, în an centenar, când ar trebui să ne vibreze sufletele la gândul Unirii, al partiotismului, al vitejiei şi bărbăţiei înaintaşilor, la gândul măreţiei şi al valorii, noi să ovaţionăm un băiat pe tocuri şi să ne «topim» la un aşa-zis manifest al «iubirii»?! Ce reprezintă crezul copilului/ tânărului aceluia? Pe cine reprezintă ceea ce a transmis el? Este ceea ce manifestă el ceea ce noi credem? Dansul...dans. Îmi este, sincer, milă de noi“, a scris o altă persoană.
„Este fără cuvinte, mă întreb oare cum s-au simţit ceilalţi finalişti ştiind că acest individ va câştiga, ţinând cont de faptul că e colaboratorul Pro TV. Oare cum s-au simţit finaliştii când Andra şi-a exprimat dorinţa de a câştiga nenea Emil?“, a fost un alt comentariu.
Vezi și Noua strategie a lui Dragnea! Vrea sau nu să o revoce pe Kovesi – rolul iubitei sale în ecuație
Acuzații incendiare: Ce lider important din PSD vrea scaunul lui Liviu Dragnea
Noi dezvăluiri despre câștigătorul de la Românii au talent! Acuzații de BLAT
Trending

18 octActual
Monedele de 2 euro care pot valora mai mult decât ai putea crede. Mulți au aceste comori rătăcite prin dulapuri

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

16:00Politica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

16:30Actual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

10:30Actual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

15:00Actual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

07:00Actual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs

17:00Actual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare
Articole Similare

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



