Nu mai e cale de întors! Brexitul este, de acum, lansat irevocabil! Marea Britanie a intrat în ultima etapă. Legea care organizează retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) a fost promulgată marţi, după mai multe luni de dezateri dure în Parlamentul britanic, un lucru care-i bucură pe eurosceptici, în opinia cărora Brexitul - prevăzut peste nouă luni - este de-acum lansat „în mod irevocabil”, informează AFP.
Adoptat săptămâna trecută de Parlamentul britanic, textul, prezentat în iulie 2017 de Guvernul conservator al lui Theresa may, a fost semnat de către regina Elizabeth a II-a, a anunţat marţi preşedintele Camerei Comunelor John Bercow, în aclamaţiile deputaţilor conservatori, scrie News.ro.
Ca parte esenţială a punerii în aplicare a Brexitului, această lege urmează să permită regatului să continue să funcţioneze normal după ce-şi va tăia cordonul de legătură cu Uniunea.
Concret, ea pune capăt supremaţiei dreptului european asupra dreptului naţional şi va integra în dreptul britanic legile comunitare pe care Londra doreşte să le păstreze.
Ea confirmă totodată 29 martie, la ora locală şi GMT 23.00 (pe 30 martie la 1.00, ora României), drept dată oficială a ieşirii din UE.
Textul a avut un parcurs întortocheat în Parlament, de la începutul examinării lui, în septembrie, iar Guvernul a primit mai multe lovituri, care ilustrează disensunile persistente cu privire la orientările de dat Brexitului.
Theresa May a reuşit în ultimul moment, săptămâna trecută, după ce a făcut o concesie cu privire la rolul Parlamentului în procesul Brexitului, să oblige să intre în rând deputaţi conservatori eurofili care au cerut ca ultimul cuvânt asupra acordului final cu Bruxellesul - dacă va exista unul - să revină Legislativului.
„Brexiter”-ii duri au sărbătorit adoptarea textului ca pe o garanţie a faptului că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, în pofida incertitudinii care planează asupra negocierilor cu Bruxelles-ul.
Vezi și DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Nu mai e cale de întors! Brexitul este, de acum, lansat irevocabil
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



