sursa foto:  observator.tv

O celebră publicație americană avertizează! Ce s-ar putea întâmpla cu economia României în viitorul apropiat

Una dintre cele mai cunoscute publicații din lume avertizează România. Jurnaliștii acesteia sunt de părere că economia României ar urma să aibă de suferit în viitorul apropiat.

Potrivit unui articol din New York Times, economia României s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat, în condiţiile în care avansul din prezent este bazat în cea mai mare parte pe consum, iar Guvernul este nevoit să taie masiv din bugetele alocate investiţiilor pentru a putea susţine creşterile salariale anunţate.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat recent că a revizuit în creştere, de la 5,9% la 6,1%, pe serie brută, estimările publicate în august şi septembrie referitoare la rata de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) din trimestrul al doilea al acestui an, scrie News.ro.

Ziariștii americani sunt de acord că aceasta este cea mai rapidă creştere economică în rândul statelor UE. Totuși, ei consideră că este bazată pe un consum stimulat masiv de creşterile salariale anunţate de Guvern şi prea puţin de investiţii.

Vezi și România îi priește! Un gigant grec face o mutare de proporții, prin care va crea sute de locuri de muncă – investiție URIAȘĂTelekom a dat un mega-tun: Cu ce bancă s-a aliat și ce au lansat împreună

Dați ALARMA! 5.000 de locuri de muncă, puse la dispoziția românilor – salariul poate depăși chiar și 1.500 de euro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare