Avionul ministrului rus de externe Serghei Lavrov a fost refuzat pentru a tranzita spațiul aerian a trei țări europene. Macedonia de Nord, Bulgaria şi Muntenegru au refuzat toate trei să-i permită avionului lui Lavrov să folosească spaţiul lor aerian, scrie agerpres.ro
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că astfel de acţiuni ar putea cauza probleme în calendarul întâlnirilor diplomatice la nivel înalt, dar că ele nu vor împiedica Moscova să menţină contacte cu ţările prietene şi nu vor împiedica diplomaţia rusă să-şi continue munca.
La rândul său, ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a calificat drept "de neimaginat" închiderea de către cele trei ţări a spaţiului lor aerian pentru avionul ce ar fi trebuit să-l ducă în Serbia. "Inimaginabilul s-a produs", a declarat Lavrov în timpul unei conferinţe de presă, denunţând de asemenea drept "scandaloasă" această măsură.
De asemenea, Lavrov a anunţat că omologul său sârb a fost invitat la Moscova, adaugând că speră că această vizită a oficialului sârb "nu va fi obstrucţionată". "Principalul lucru este că nimeni nu va putea distruge relaţiile noastre cu Serbia", a spus Lavrov.
El a mai declarat că "dacă o vizită a ministrului rus de externe în Serbia este văzută în Occident ca o ameninţare la scară universală, atunci lucrurile stau clar foarte prost în Occident".
Ministrul afacerilor interne al Serbiei, Aleksandar Vulin, şi-a exprimat luni profundul regret în legătură cu "obstrucţionarea" vizitei lui Lavrov, pe care el l-a descris drept "un mare şi adevărat prieten al Serbiei". "O lume în care diplomaţii nu pot căuta (să obţină) pace este o lume unde nu există pace. Cei care au obstrucţionat sosirea lui Serghei Lavrov (în Serbia) nu vor pace, ei vor înfrângerea Rusiei", a subliniat Vulin într-un comunicat.
Serghei Lavrov se află pe lista de sancţiuni a Occidentului în contextul războiului declanşat de Rusia asupra Ucrainei. Uniunea Europeană (UE) şi-a închis la rândul său spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti în urma invaziei, transmite AGERPRES
Omul lui Putin, umilit! Pe aici nu se trece. Avionul său a fost interzis în spațiul aerian a 3 țări europene
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



