sursa foto:  .ibertatea.ro

Orban: ‘Pe Firea au apucat-o investițiile, așa, în ultimele două luni de mandat. Porcul nu se îngrașă în Ajun’

Premierul Ludovic Orban i-a reproşat primarului general Gabriela Firea că a început să facă investiţii în ultimele două luni de mandat, adăugând că ”porcul nu se îngraşă în Ajun”.

Precizările au fost făcute cu ocazia lansării candidaturii lui Radu Mihaiu, susţinut de Alianţa USR PLUS şi PNL la Primăria Sectorului 2, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Parcul Naţional.

„Pe Firea au apucat-o investiţiile, aşa, în ultimele două luni de mandat. La Doamna Ghica am văzut organizare de şantier. Numai că a uitat să comunice cu primarul Sectorului 2, să îi spună: ‘Nu scoate toţi pomii, nu pune pomi noi, nu fă spaţiu verde nou pe care ulterior să îl distrugă şantierul pe care îl fac eu la Doamna Ghica. Am văzut că la capătul Pantelimonului a început să răsară scheletul unui park and ride. Lucrurile nu se fac pe ultima sută de metri, porcul nu se îngraşă în Ajun. Ceea ce nu ai făcut patru ani, degeaba încerci să arăţi că eşti capabil să faci”, a spus Orban.

El a adăugat că echipa Dreptei oferă Bucureştiului „şansa unei dezvoltări rapide”, a rezolvării problemelor „grave” precum „traficul infernal, lipsa parcărilor, aerul extrem de poluat”.

Ludovic Orban a subliniat că PNL susţine candidatura lui Radu Mihaiu pentru Primăria Sectorului 2 şi a menţionat că face această precizare deoarece „sunt unii care încearcă să creeze confuzii”.

El a adăugat că Radu Mihaiu a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene „într-o perioadă dificilă” şi că „într-un timp relativ scurt a reuşit să facă paşi extrem de importanţi pentru absorbţia fondurilor europene”. Orban a arătat că Mihaiu are o firmă cu 40 de angajaţi şi că „reprezintă o soluţie excelentă” pentru Sectorul 2.

„Sunt unii care mi-au zis că nu e foarte cunoscut. Am întrebat: ‘Cunoaşteţi cine e primarul Sectorului 2?’ Nimeni dintre locuitorii Sectorului 2 cu care m-am întâlnit nu a fost în stare să îmi spună cine e primarul Sectorului 2. Radu Mihaiu s-a întâlnit cu mai mulţi locuitori ai Sectorului 2, numai în ultimele două luni, de o sută de ori faţă de numărul de oameni cu care s-a întâlnit cel care zice că e primarul Sectorului 2”, a precizat liderul PNL.

Orban a mai spus că Sectorul 2 are nevoie de un om care să fie permanent pe teren, acolo unde lucrurile nu funcţionează, „nu la poză de Facebook, la spălatul a doi metri pătraţi de trotuar”.

„Sectorul 2 a fost extrem de prost administrat şi de administraţiile anterioare. Din păcate, a încăput pe mâna PSD de prea multă vreme. Sectorul 2 are nevoie de o nouă viziune, de modernitate, de adaptare la mileniul în care trăim”, a precizat premierul.

La eveniment au mai fost prezenţi: preşedintele USR, Dan Barna, preşedinţii filialelor Bucureşti ale PNL, USR şi PLUS, Violeta Alexandru, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu, precum şi candidatul susţinut de Alianţa USR PLUS şi PNL la Primăria Generală a Capitalei, Nicuşor Dan.

Citește și:

Ministrul Ion Ștefan, zis ‘Grindă’, este noul baron de Vrancea? Proiect de 8 milioane de euro pentru o comună din fieful acestuia

SURSE Cum vrea Dan Barna să-l ‘împingă pe scări’ pe Nicușor Dan: Miza din spatele cortinei

SURSE Oamenii care trag sforile pentru Ludovic Orban! Încă o piesă din puzzle-ul racolărilor făcute de PNL de la PSD

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare