Premierul Ludovic Orban, președinte al PNL, a reacționat cu privire la înregistrarea apărută în spațiul public ce-l incriminează pe Nicușor Dan: ”Faptul că sunt date astfel de înregistrări pirat, care nu au niciun element credibil şi care din punctul meu de vedere nu pun nicio umbră de îndoială asupra candidatului Nicuşor Dan, îmi arată disperarea PSD şi faptul că sunt capabili să apeleze la orice fel de mijloace”.
"Nu mi s-a părut o negociere. E urât să înregistrezi pe cineva atunci când vorbeşti cu el. Dar PSD e disperat că pierde teren pe zi ce trece. Toţi mafioţii şi toţi interlopii care au trăit bine sub guvernarea locală PSD încearcă disperaţi să-l discrediteze pe Nicuşor Dan fără niciun fel de bază. În cazul respectiv era vorba de un abuz al Primăriei, că a vrut să demoleze o clădire. Asociaţia 'Salvaţi Bucureştiul', care a apărat cetăţenii de abuzurile primăriilor, a venit în sprjinul cetăţeanului care era pus în pericolul de a fi demolată clădirea, iar în instanţă (...) a fost anulată decizia de demolare, deci procesul a fost câştigat", a explicat Orban, la sediul PNL.
În opinia sa, nu este vorba despre o negociere, iar "mafioţii şi interlopii nu trebuie să facă legea".
"Ce negociere e acolo? Nu cred că mafioţii şi interlopii trebuie să facă legea. Faptul că sunt date astfel de înregistrări pirat, care nu au niciun element credibil şi care din punctul meu de vedere nu pun nicio umbră de îndoială asupra candidatului Nicuşor Dan, îmi arată disperarea PSD şi faptul că sunt capabili să apeleze la orice fel de mijloace. Nicuşor Dan este un om cunoscut, un om corect, un om cinstit, care s-a bătut pentru interesele bucureştenilor, fără să aibă vreo funcţie publică, care a ferit bucureştenii de abuzuri, care s-a luptat pentru respectarea legislaţiei în domeniul urbanismului şi, din punctul meu de vedere, această înregistrare nu este decât o măsură disperată din partea mafioţilor şi interlopilor care sprijină PSD. (...) În avocatură există medierea, înainte de a ajunge la proces, există posibilitatea unei discuţii", a susţinut liderul PNL.
Citește și:
EXCLUSIV Controverse în privința transformării medicilor veterinari în polițiști: ‘Mi se pare o lipsă de respect față de polițiștii care au făcut o școală’
Dezbatere cu scântei la Ministerul de Interne! ‘Cum stabilește milițianul?’, ‘Pentru a vă dovedi că nu suntem milițieni’
Document. Nebunie! Guvernul Orban a luat-o razna! Se solicită prezentarea mortului, la eliberarea pașaportului













