06Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare. Alegerile sunt despre viitorul Uniunii Europene și al României. Modelul social european trebuie îmbunătățit, valorile precum bunăstarea, stabilitatea și competitivitatea trebuie consolidate.
Partidul Social Democrat (PSD) a avut un rol crucial în două momente esențiale pentru România perioadei post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană (UE) și la NATO. Aceste evenimente au avut un impact profund asupra economiei și societății românești, contribuind la creșterea economică și bunăstarea generală a țării.
Aderarea la UE a adus numeroase beneficii, printre care se numără deschiderea către piețe și oportunități noi, care au stimulat creșterea economică și au consolidat stabilitatea financiară. Fără această integrare, România ar fi avut o performanță economică mult mai modestă, cu un Produs Intern Brut (PIB), investiții, locuri de muncă și venituri considerabil mai mici. De asemenea, aderarea la UE a contribuit la convergența economică și a oferit perspective bune în cadrul comunității europene, sprijinind dezvoltarea infrastructurii și a altor sectoare cheie.
Pe lângă avantajele economice, aderarea la UE a adus beneficii financiare nete pentru România, estimate la peste 65 miliarde euro până în prezent. Acest lucru a consolidat poziția României în cadrul UE și a contribuit la dezvoltarea sa economică și socială.
Fondurile europene au jucat un rol vital, fiind utilizate pentru investiții majore în economie, care au dus la modernizarea infrastructurii, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea regională. De exemplu, România a beneficiat de investiții publice de peste 270 miliarde lei din fonduri europene nerambursabile, care au avut un impact semnificativ asupra pieței muncii și bunăstării cetățenilor.
Care sunt prioritățile PSD în viitorul mandat european
În viitorul mandat, europarlamentarii PSD vor pune accentul pe două principii esențiale: respectarea salariului minim la nivel european (50% din câștigul salarial mediu) și egalitatea de remunerare între bărbați și femei pentru muncă de valoare egală. România adoptă o abordare sustenabilă în gestionarea finanțelor publice, respectând criteriile UE privind deficitul bugetar și datoria guvernamentală pe termen mediu.
Programul europarlamentarilor PSD include măsuri pentru extinderea perioadei de consolidare fiscal-bugetară și activarea clauzei de flexibilitate pentru investiții în tranziția verde și apărare. Se dezvoltă un Fond de Investiții pentru Industrializare și programe pentru turismul medical și industria de apărare. De asemenea, se promovează dezvoltarea industriei de materiale de construcții și a start-up-urilor în domenii de tehnologie avansată, stimulând astfel creșterea economică durabilă și inovarea.
Sănătatea și Educația, obiective esențiale ale PSD
Prioritățile social-democratilor în context european rămân educația și sănătatea. Cu ajutorul fondurilor europene și al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), PSD propune programe pentru îmbunătățirea standardelor educaționale și de sănătate. În sănătate, programul vizează dezvoltarea și modernizarea serviciilor medicale ambulatorii, extinderea secțiilor de neonatologie, reducerea infecțiilor nosocomiale și modernizarea infrastructurii spitalicești. De asemenea, se urmărește îmbunătățirea serviciilor medicale primare și comunitare, construirea de centre de arși și modernizarea spitalelor pentru tratarea afecțiunilor cardiovasculare, oncologice și pediatrice.
România va beneficia de fonduri europene record în următorii cinci ani, direcționate către îngrijirea persoanelor în vârstă, îmbunătățirea accesului la educație și piața muncii pentru tineri, combaterea sărăciei energetice și protejarea mediului înconjurător. Programul propus de PSD include măsuri pentru modernizarea infrastructurii educaționale, sprijinirea cercetării și inovării, și dezvoltarea întreprinderilor locale. Vor fi investiții publice record în următorii 5 ani, din buget, fonduri europene și PNRR, investiții care vor moderniza România.
Măsurile PSD pentru reducerea inechităților sociale
Pentru seniori, europarlamentarii PSD vor propune servicii integrate pentru îmbunătățirea traiului acestora, iar pentru tineri, programe de formare și integrare profesională, sprijin pentru reintegrarea în școală și pe piața muncii, și facilitarea accesului la studii universitare.
PSD se angajează să reducă rata sărăciei și excluziunii sociale în rândul copiilor, prin investiții în infrastructura școlară și asigurarea unor oportunități egale pentru toți copiii. Programul pentru muncă și protecție socială include inițiative pentru sprijinirea tinerilor, recalificarea șomerilor și dezvoltarea unui sistem accesibil și eficient de servicii sociale.
În sectorul agricol, programul europarlamentarilor PSD prioritizează sprijinul pentru fermieri și dezvoltarea mediului rural, promovând sustenabilitatea economică a producției agricole și ocuparea forței de muncă. De asemenea, PSD susține dezvoltarea fermelor mici și mijlocii, îmbunătățirea calității produselor alimentare și combaterea sărăciei energetice prin utilizarea surselor regenerabile de energie.
Investiții din bani europeni pentru infrastructură și digitalizare
PSD pune accentul pe dezvoltarea infrastructurii de transport, promovând coeziunea economică și socială și creșterea mobilității populației. Investițiile vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare, promovarea mobilității urbane durabile și modernizarea infrastructurii portuare și de navigație pe Dunăre.
Pentru a asigura o administrație eficientă, PSD va avea la nivel european inițiative pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, digitalizarea serviciilor administrative și promovarea mobilității urbane sustenabile. Aceste măsuri vor contribui la creșterea calității vieții, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea eficienței administrative.
În final, PSD subliniază importanța clarificării relațiilor instituționale dintre autoritățile române și structurile UE, pentru a asigura un dialog constructiv.
Doar așa vom obține în acest an pentru Romania a doua cea mai mare creștere economică din UE. Doar printr-un parteneriat real cu mediul privat și remunerarea corectă a muncii vom atinge în 4-5 ani un PIB de circa 500 miliarde euro (de la 325 miliarde euro în anul 2023) și vom deveni cea mai puternică economie din Europa Centrală și de Est, în ceea ce privește PIB / locuitor la paritatea puterii de cumpărare.
PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Partidul Social Democrat, rol crucial în aderarea la UE și NATO. Strategia în viitorul Parlament European
Trending

10:00Politica
Ciprian Ciucu s-a retras din PNL. Este anchetat de DNA pentru luare de mită

08:00Entertainment
B1 TV, schimbare uriașă. Acționariatul a fost modificat, cine deține acum televiziunea

06:30Economie
Horoscop financiar 25 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani

15:00Social
Crește vârsta de pensionare în România, din iulie 2026. Când se vor retrage din câmpul muncii bărbații și femeile, după noua lege

14:00Horoscop
Horoscop iulie 2026. Cele mai importante evenimente astrale, cum va fi influențată fiecare zodie

11:00Economie
Consilierul lui Mugur Isărescu, avertisment dur pentru România. Am putea ajunge precum Grecia

13:00Economie
Oferta SGR de la Kaufland, valabilă până pe 30 iunie 2026. Primești dublu față de cât oferă alte supermarketuri

15:30Economie
Bancomatele din România se schimbă. Modificarea dorită de milioane de români devine realitate, chiar obligație pentru bănci

10:30Economie
Comisia Europeană a lămurit de ce România nu poate trece la euro. În vremea lui Traian Băsescu aveam această capacitate

13:11Economie
Curs valutar BNR 25 iunie 2026: Euro si dolarul american
Articole Similare

circa 2 ore în urmăEconomie
Viteza care îți aduce un consum optim de combustibil pe autostradă. Trucul pe care ar trebui să-îl cunoască orice șofer

21:30Actual
Când se aplică crema SPF, de fapt. Factorul de protecție de care ai nevoie, în funcție de vârstă și rezultatul dorit

21:01Social
Problemele ascunse la vedere ale copiilor din școli și licee. Medicul psihiatru Andreea Socol explică ce temeri ale părinților le sunt transpuse elevilor

20:30Economie
Cei 1.500 de lei de la stat ar putea fi cheltuiți și peste un an. Prima didactică și-ar putea majora valabilitatea

20:30Economie



