sursa foto:  podul.ro

Paul Stănescu: ‘Veți vedea că PSD va avea prima șansă la alegeri. Oamenii văd haosul din guvernarea PNL’

Paul Stănescu susține că PSD a reușit să își revină după șocul alegerilor pierdute anul trecut, datorită unei strategii de succes de consolidare internă.

”Marcel a reușit să țină partidul unit și a dezamorsat toate bombele electorale ale PNL. A dezamorsat alegerile în două tururi pentru primari, a dezamorsat alegerea indirectă a președinților de consilii județene, a dezamorsat alegerile anticipate.

Nu prea ne stă gândul la alegeri în aceste momente. Întâi să trecem peste această nenorocire cu pandemia și după aceea putem vorbi și de alegeri. În fond, scorul în alegeri este rezultatul acțiunilor unui partid. E mai important ce facem acum, să răspundem la așteptările cetățenilor, să sancționăm greșelile și prostiile guvernului, să venim cu soluții viabile pentru economie, pentru salvarea locurilor de muncă și a nivelului de trai și veți vedea că PSD va avea prima șansă la alegeri, atunci când vor fi ele.”, a declarat Paul Stănescu, pentru stiripesurse.ro.

Oamenii au văzut haosul din guvernarea PNL

”Oamenii văd că acea rețetă a urii vândută de PNL nu le aduce o viață mai bună. Văd haosul din guvernarea PNL. Realizează că au trăit mai bine atunci când PSD se afla la conducerea țării. Analizați ultimele două decenii! Cifrele nu mint! Ele arată clar că, de fiecare dată când PSD a guvernat, a fost creștere economică, iar nivelul de trai s-a îmbunătățit. Când au venit ceilalți, a fost mereu mai rău, șomaj, criză economică, tăieri de venituri de la populație.”, a spus senatorul PSD.

Citește și:

Se zguduie sistemul medical! Nume greu implicat în contracte dubioase. Fiica angajata beneficiarului

EXCLUSIV Haos în Guvern! Greșeală după greșeală în ultimele zile

Pe linie de partid: de la frizerie, la conducerea Fondurilor Europene! Numire controversată a lui Ludovic Orban

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare