Andra rupe toate topurile atunci când vine vorba de muzică, dar şi atunci când ne referim la banii pe care îi încasează. Artista este foarte apreciată pe plan național, fiind considerată de majoritatea specialiștilor cea mai bună voce feminină de pe piață.
Pe lângă contractele pe care le are cu Pro TV unde câștigă aproximativ 10 000 de euro, Andra vinde bine şi când vine vorba de concerte. Câştigă minim 6 000 de euro pe lună din cântări. Pe lângă asta, Andra își adaugă mulți bani în conturi și din reclame.
Unul dintre cele mai noi contracte ale sale este cel cu o cunoscută firmă care produce scutece pentru bebeluşi pentru care aceasta ar primi 50.000 de euro.
În portofoliul vedetei se mai regăsește şi reclama la “bulgăraşi de savoare” (n.r. – legume deshidratate pentru ciorbă). Şi de aici ar fi primit 30.000 de euro, mai ales că relaţia soţilor Măruţă cu brand-ul Delikat datează din 2009.
Cel mai vechi, cel mai cunoscut, dar şi cel mai bine plătit (70.000 de euro) contract al Andrei este cel cu compania Garnier, în cadrul căreia jurata de la “Românii au talent” (PRO TV) a promovat şi produse pentru ten, dar şi pentru păr. Astfel, Andra a reuşit să adune, din doar trei reclame, aproximativ 150.000 de euro, dar şi să le filmeze alături de ambii copii.
Pe lângă contractele şi concertele lunare și soțul său, Cătălin Măruță, câștigă aproape la fel de bine ca ea.
Cu un asemenea confort financiar, Andra îşi poate permite şi o maşină pe măsură. Astfel, cântăreaţa conduce un super bolid care a costat-o aproximativ 40.000 de euro. Cântăreața conduce un superb Mercedes GLA 220, achiziționat în 2014. Motorul lui GLA 220 CDI e compatibil Euro 6, iar consumul mediu nu prea coboară sub 6 litri/100 km.
Vezi și Poze incendiare cu Claudiu Manda, șeful Comisiei SRI! Surprins în ipostaze neașteptate
Proiect bombă înregistrat la Senat: Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare
Îşi permite! Cea mai bine plătită cântăreaţă deține un super bolid - ce maşină conduce Andra
Trending

09:00Actual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

16:00Politica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

16:30Actual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

07:30Actual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

10:30Actual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

15:00Actual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

17:00Actual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

14:30Politica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

07:00Actual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs
Articole Similare

12:00Social
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



