Colegiul Comisarilor este invitat astăzi la Palatul Victoria. Printre aceștia se numără președintele Jean Claude Juncker, care a sosit ieri la București cu ocazia preluării de către România a președenției Consiliului Uniunii Europene.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, se va întâlni vineri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Viorica Dăncilă şi va susţine două conferinţe de presă alături de aceştia, scrie agerpres.ro.
În prima parte a zilei, preşedintele Comisiei Europene va fi primit de şeful statului la Palatul Cotroceni, iar la ora 11,50 are programată o întrevedere cu premierul, la Palatul Victoria.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, subiectul discuţiilor va fi legat de Preşedinţia României la Consiliul UE, cu accent pe principalele dosare europene pe care ţara noastră le va gestiona în această perioadă.
Şeful statului va sublinia că exercitarea pentru prima dată de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE va reprezenta o bună oportunitate pentru a reafirma angajamentul în favoarea consolidării proiectului european.
În dimineaţa zilei de vineri va sosi la Palatul Victoria Colegiul Comisarilor. Ei vor fi primiţi de către viceprim-ministrul Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministrul Viorel Ştefan, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României Ana Birchall şi viceprim-ministrul Eugen Orlando Teodorovici, arată un comunicat al Executivului.
Discuţiile sunt organizate în clustere tematice cu participarea membrilor Guvernului României şi comisarilor europeni pe temele: "piaţă internă - creştere, competitivitate, inovare şi digital", "Convergenţă economică şi socială, coeziune şi incluziune" şi "Europa - actor global, apărare, securitate UE, migraţie şi justiţie".
Juncker se află la Bucureşti cu ocazia inaugurării preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul oficial de inaugurare a avut loc joi, la Ateneul Român.
Citește și:
Mare atenție! Autoritățile trag un semnal de alarmă! Ce medicament nu trebuie cumpărat
De necrezut! Unde ar locui tatăl premierului Viorica Dăncilă (foto) – Imagini incredibile
Personalitățile remarcabile care sosesc astăzi la București!
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

18:30Externe
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe



