sursa foto:  dc360.ro

PNL are o afinitate pentru chelneri! Un ospătar, susținător al lui Ludovic Orban, șef la Apele Române!

Începând cu luna martie, Bugetul.ro a început să scoată la iveală cazurile unor oameni „plantați” în diferite funcții la Apele Române, în perioada în care directorul ANAR a fost Ervin Molnar, actual deputat PNL de Târgu Mureș

Marea problemă nu e aceea că a fost numiți politic, ci că n-au nicio experiență în domeniul Apelor și, totuși, au primit funcții de conducere în cadrul Apelor Române, doar pentru că au carnet de membru de partid, spun sursele Bugetul.ro.

Astăzi, Bugetul.ro vi-l prezintă pe șeful Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani, Andrei Rîznic. Rîznic a ajuns șef la SHI printr-o detașare de la primăria unei comune din județul Iași.

Zilele trecute, după ce PNL Iași și-a arătat susținerea față de candidatura lui Ludovic Orban pentru un nou mandat la șefia Partidului Național Liberal, Rîznic a salutat decizia organizației conduse de Costel Alexe. 

Salut decizia conducerii judetene a PNL de a-l sprijini in continuare pe Presedintele Ludovic Orban. Pentru cine nu il cunoaste, este un om extraordinar, un lider adevarat, o persoana cu principii foarte clare si corecte si un roman adevarat!!! Ludovic Orban si Alexe Costel sunt printre putinii politicieni care stiu ce e aia munca in echipa, loialitatea si perseverenta in a realiza ceea ce au promis oamenilor. De aceea am mare incredere in acesti doi oameni…mult succes si Doamne ajuta!!!”,  a scris, pe Facebook, Andrei Rîznic.

Vezi și Încă un ‘caz izolat’ pe care nu-l vede Ludovic Orban! Pe filieră PNL, un vânzător de sucuri a ajuns director la Apele Române

Cum a ajuns Andrei Rîznic șef al Sistemului Hidrotehnic Independent Pașcani

Jurnaliștii de la „Reporter de Iași” dezvăluiau, în luna decembrie 2020, că „Andrei Rîznic n-are studii pentru a fi director, dar s-a înscris în anul I la Hidro, ca pe vremuri, când partidul întâi îți dădea funcție, apoi te trimitea la școală”.

<<Andrei Rîznic s-a remarcat anul trecut prin zelul cu care își apăra partidul în fața tuturor detractorilor. Premiul a venit după ce PNL a luat Puterea: l-a făcut director la Apele Române în Pașcani. De cinci ani n-are nicio slujbă, fusese șef de sală într-un bar și declară venituri din pariuri sportive. Avea o diplomă de economist la un butic universitar, dar nici măcar nu se dusese să o ridice. Nu-l angaja nimeni. Între două campanii electorale, unui fost cârciumar i-a fost prelungită detașarea în fruntea Sistemului Hidrotehnic Independent (SHI) Pașcani.

Cartea de vizită a lui Andrei Rîznic, șeful SHI: cea mai mare parte a veniturilor din 2019 le-a obținut în urma pariurilor sportive. Adică n-a avut venituri mai deloc. E vicepreședinte al PNL Pașcani.

În luna noiembrie, are peste 90 de postări politice pe pagina sa de Facebook. Adică trei pe zi. Omul e un propagandist feroce. Fără milă, fără simțul ridicolului, tenace ca un activist bolșevic din anii ’50.

Îi susține pe Costel Alexe, dar și pe candidații liberali la alegerile de duminică, pășcănenii Lucian Rusu și Sorin Năcuță.

De fapt, cariera de la „Apele Române” și-o datorează în totalitate Partidului Național Liberal: în primăvară, Alina Apostol, primarul din Ciortești, l-a angajat pe Rîznic ca administrator public. Între Pașcani și Ciortești sunt 117 km și două ore de mers cu mașina. Cum să ajungă la serviciu? Cum se creează în România un post la stat fără o necesitate reală?

După câteva zile, Rîznic a fost detașat la filiala din Pașcani a „Apelor Române”, iar după o scurtă perioadă a ajuns șef. Fără concurs, fără să aibă studii de specialitate, doar pe baza carnetului de partid>>, au notat jurnaliștii citați.

Ludovic Orban i-a luat apărarea chelneriței din Iași

Șeful Camerei Deputaților și președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit, sâmbătă, despre cazul chelneriței angajate la Apele Române, Simona Iancu.

Orban a declarat că situația Simonei Iancu a fost prezentată deformat și că aceasta a absolvit o facultate, iar în facultate a trebuit să muncească, ceea ce este de apreciat.

În ceea ce mă priveşte pe mine, eu am fost extrem de exigent în selectarea oamenilor pe care i-am susţinut în funcţii publice. Evident că posibilitatea mea de influenţare a numirii este la nivel naţional, că eu conduc partidul la nivel naţional, nu pot să ştiu în fiecare localitate ce se întâmplă.

Vezi și EXCLUSIV Meritocrație marca PNL! Un vânzător de produse din aloe, șef la Apele Române!

Pe de altă parte, PNL are oameni foarte valoroşi, are oameni de calitate, oameni peste nivelul mediu al celorlalţi reprezentanţi ai formaţiunilor politice. Avem primari, avem consilieri locali, consilieri judeţeni, avem prefecţi, subprefecţi, secretari de stat, preşedinţi de agenţii, miniştri, oameni cunoscuţi, oameni care au la bază o carieră în spate, profesionalism cert, experienţă, integritate. Astea au fost criteriile pe care m-am bazat.

Faptul că mai apare în câte un colţ de ţară câte o numire care este prezentată într-un mod deformat – aicea daţi-mi voie să vă spun: persoana care este prezentată ca şi chelneriţa de la Apele Române de fapt a terminat o facultate. În facultate a trebuit să muncească.

În Statele Unite jumătate din studenţi muncesc, ca să poată să se întreţină pe perioada studiilor. Şi la noi sunt oameni din familii mai sărace care nu au posibilitatea părinţii lor să îi ţină la studii şi care trebuie să muncească. Că se duc chelneri sau se duc în altă activitate pentru a putea să obţină veniturile necesare pentru susţinerea studiilor, eu zic că este de lăudat, nu este de condamnat”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Deva.

Jurnaliştii de la „Recorder” au scos la iveală cazul unei ospătărițe din Iași, care a ajuns inginer la Apele Române, profitând de pandemia de coronavirus. Este vorba despre Simona Iancu.

Întrebată cum se calculează un debit, aceasta nu a știut să răspundă. Trebuie precizat că Iancu are studii superioare în domeniul Chimiei, însă nu a reușit să răspundă la întrebări elementare, pentru un inginer care ar trebui să salveze România de inundaţii, scriam AICI!

Vezi și Documentul care scoate la suprafață șmenurile de la Apele Române! Ajuns deputat, directorul instalat de Guvernul Orban și-a suspendat contractul de muncă până la finalul mandatului

Lovitură pentru toți cei care vor cumpăra locuințe prin programul Noua Casă: Pentru ce trebuie să scoată noi sume de bani din buzunare

EXCLUSIV După ce Kelemen Hunor a anunțat majorarea vârstei de pensionare, Dumitru Coarnă dezvăluie adevărata lovitură pe care ar putea-o încasa polițiștii, pompierii și lucrătorii din Servicii

Cutremur în Poliție! Vicepremierul Kelemen Hunor anunță creșterea vârstei de pensionare

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare