Iosefina Pascal a acuzat pe o rețea de socializare că a fost „săltată” de agenți ai Poliției Capitalei, de acasă, după ce a fost prezentă la protestul anti-Covid, organizat în fața Parlamentului.
Astăzi Poliția Capitalei că a fost condusă la sediul DGPMB pentru a fi stabilite circumstanțele în care a fost prezentă la protestul de la Parlament.
Mai mult, DGPMB a precizat că a părăsit în scurt timp sediul Poliției Capitalei.
„Referitor la informațiile apărute în spațiul public, cu privire la faptul că o jurnalistă ar fi fost reținută de poliție după protestele de la Parlament, din data de 21 decembrie a.c., facem următoarele precizări:
În urma evenimentelor de la Parlament, de ieri, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, au fost declanșate verificări de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
În acest sens, mai multe persoane au fost invitate la sediul Poliției, pentru a oferi date suplimentare cu privire la derularea evenimentelor, avându-se în vedere că au fost prezente la locul sâvârșirii unor fapte ilegale.
Printre aceste persoane s-a regăsit și o femeie, care a fost invitată ieri, la sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiul București, de un polițist în uniformă.
Cea în cauză a acceptat și a fost adusă la sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în jurul orei 22.00, de către doi polițiști.
În urma discuțiilor de la sediul Poliției, s-a stabilit că aceasta a fost prezentă la evenimentele de la Parlament, în calitate de jurnalist, în vederea realizării unui material de presă.
Menționăm că jurnalista a părasit în scurt timp sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.”, spune Poliția Capitalei.
Vezi și
Anomalia din Sistem: Polițiștii își ascund veniturile, lucrătorii din SRI și Armată le fac publice!
Polițiștii răspund la directiva dată de Florin Cîțu șefului Internelor, Lucian Bode: ‘Verificarea carantinaților nu este atribuția Poliției!’
După ce zeci de mii de persoane au fost băgate în carantină la intrarea în România, Florin Cîțu îi dă o directivă lui Lucian Bode: Trebuie să fie verificați
Poliția Capitalei reacționează la acuzațiile făcute de Iosefina Pascal: 'A părasit în scurt timp sediul DGPMB'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 22-12-2021 14:49
Trending

03 noiPolitica
Daniel Băluță, reacție după informațiile despre divorț. Primarul Sectorului 4 a apărut alături de o altă femeie

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

03 noiSocial
Toți românii cu carduri de sănătate trebuie să știe. Se întâmplă în noiembrie, ce a anunțat CNAS

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

03 noiEconomie
Declarăm la ANAF banii luați pe vânzarea mașinii? Ce spune legea

03 noiSocial
De ce nu ai căldură sau apă caldă în București. Zonele cu probleme, conform Termoenergetica

03 noiSocial
Nu toate rudele lasă case și bani, altele îți dăruiesc datorii. În ce condiții poți fi obligat să le achiți

03 noiPolitica
Florin Manole, acuzații extrem de grave către Dragoș Pîslaru. "Au cosmetizat cifrele, au făcut raportări false"

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

03 noiPolitica
Luca Niculescu vrea să evite noi taxe în 2027. Majorarea celor existente nu este exclusă
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



