Miercuri, prin OUG, Guvernul Cîțu a scos Poliția Locală de sub comanda Inspectoratului General al Poliției Române.
Conform actului normativ aprobat, Poliția Română va conduce operațional, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Poliția Locală care funcționează în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a unui municipiu în care a fost instituită carantina zonală potrivit legii, pe durata acesteia.
Totodată, la finalul stării de alertă, Poliția Locală va ieși definitiv de sub tutela Poliției Române.
„Miercuri, 17 martie a.c., în ședința de Guvern a fost adoptată Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative.
Demersul legislativ este generat de solicitările formulate de structurile asociative ale municipiilor, orașelor și comunelor din România, cu privire la încetarea subordonării operaționale a Poliției Locale față de Poliția Română, astfel încât polițiștii locali să își reia activitățile reglementate prin lege în sarcina lor.
Așadar, prin proiectul de act normativ s-a modificat și completat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, în sensul reglementării situațiilor în care conducerea operațională a Poliției Locale este exercitată de către Poliția Română. Astfel, prin modificarea art. 50 din O.u.G. nr. 70/2020, se propune ca Poliția Română să conducă operațional, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Poliția Locală care funcționează în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a unui municipiu în care a fost instituită carantina zonală potrivit legii, pe durata acesteia.
Totodată, se propune completarea actului normativ cu un nou articol, normă ce urmează să reglementeze posibilitatea ca, pe perioada stării de alertă, prin protocol încheiat între Poliția Locală sau, după caz, unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială și inspectoratul de poliție județean/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, să fie stabilită preluarea conducerii operaționale a Poliției Locale de către unitatea teritorială a Poliției Române”, transmite, într-un comunicat de presă, Ministerul de Interne.
Vezi și
Răsturnare de situație! Flavia Groșan nu a vindecat 100% din pacienții Covid: Există numeroase persoane care au ajuns în stare gravă la spital
EXCLUSIV Octav Bjoza reacționează la acuzațiile lui Florin Cîțu: ‘Fals grosolan! N-am avut niciodată ceva împotriva vreunei etnii!’
Poliția Locală iese de sub comanda Poliției Române! Localii, la picioarele IGPR doar în localitățile carantinate!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 18-03-2021 14:16
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

12 octEntertainment
Fără apă rece (sau caldă) în București, între 13 și 16 octombrie 2026. Lista zonelor vizate de probleme

circa 1 oră în urmăPolitica
Comparația revoltătoare făcută de Mugur Mihăescu în Parlament. „Leana” de la AUR a fost imediat criticat de vedete

12 octEntertainment
Amenințarea care ar urma să ia amploare în 2100. Fenomenul a început deja, dar nepoții noștri îl vor prinde

circa 2 ore în urmăEntertainment
Iubirea învinge și comunismul. Povestea demnă de film a unei române care și-a riscat viața pentru un britanic cu care statul nu o lăsa să se mărite

12 octEntertainment
Temperatura pe care trebuie să o ai în casă, pe timp de iarnă. Câte grade ar fi ideal să indice termometrul, dacă ai copii

12 octEntertainment
Zile libere legale rămase în 2026. Când are loc următoarea minivacanță pentru angajații din România

12 octEntertainment
Se dau 3.170 de lei de la stat, pentru tineri. Ce condiții trebuie să îndeplinească, procedura pentru a intra în posesia banilor

12 octEconomie
Județele noilor antreprenori. Zonele din România în care au crescut numărul firmelor simțitor, în 2026

12 octEconomie
Primești 10.680 de lei ca să-ți faci concediul o săptămână în Finlanda. Care este procedura pentru a intra în posesia banilor

12 octEntertainment
Horoscop săptămânal 12-18 octombrie 2026. Previziuni complete pentru toate zodiile
Articole Similare

12 octEconomie
Facem credit sau leasing ca să ne luăm mașină? Ce variantă este mai avantajoasă, pe termen lung

12 octEconomie
Toți românii care au Mastercard trebuie să cunoască această schimbare. Intră în vigoare din 2027

12 octEconomie
Bucureștenii nu mai au bani de case. S-au dus vremurile în care făceai credit cu buletinul, sunt multe construcții și prea puțini doritori

12 octEconomie
Renault cere ajutor de la stat urgent pentru Dacia Mioveni. Situație critică, tăieri și concedieri

12 octEconomie



