Predoiu, nervos pe comisiile parlamentare: 'credeți că noi mișcăm hârtii acolo'

Autor: Ion Motea

Publicat: 18-02-2020 15:30

Actualizat: 18-02-2020 14:27

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a fost rugat, la începutul audierii în fața comisiilor parlamentare, să aducă copii după avizele celor 25 de ordonanțe de urgență adoptate înainte de căderea Guvernului prin moțiunea de cenzură.






Cătălin Predoiu a fost rugat la începutul audierii în cadrul comisiilor din Parlament să anunţe pe cineva la Ministerul Justiţiei pentru a trimite aceste copii.


"Suntem într-un mic paradox, dumneavoastră mergeţi pe ideea de scrupulozitate în respectarea procedurilor, dar îmi cereţi un lucru care încalcă procedurile. Plus de asta, vorbim de Guvern, vorbim de Ministerul Justiţiei, nu credeţi că noi mişcăm hârtii acolo pe bază de SMS sau semne în public, telefoane, în timp ce vă răspund la întrebări, de altfel. Deci dincolo de aceste chestiuni de ordin organizatoric, sunt chestiuni de ordin procedural. Aceste avize pot fi cerute la Secretariatul General al Guvernului şi la iniţiatori”, i-a transmis Predoiu lui Şerban Nicolae.


Acesta l-a întrebat pe ministrul Justiţiei câte avize a emis, ministrul Justiţiei răspunzând: "Pentru majoritatea dintre ele au fost, în funcţie de obiectul de reglementare, avize care au fost valorificate, repet, de către iniţiatori”.


Şerban Nicolae şi-a exprimat apoi rezerva că la Ministerul Justiţiei nu se păstreză o copie după asemenea documente. Cătălin Predoiu a intervenit şi a spus: "La Ministerul Justiţiei sunt toate avizele în original. V-am spus doar că un exemplar original e la iniţiator şi sunt toate avizele. Şi de la OUG 13, şi de la Roşia Montana şi de la legea petrolului, sunt toate avizele, dacă vreţi să le punem pe toate pe site, dacă ne dă voie legea”.


Apoi, Predoiu a început să îşi prezinte programul în faţa comisiilor parlamentre, informeazăă news.ro

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri