sursa foto:  telegrafonline.ro

Prejudiciu URIAȘ! Procese grele între statul român și cel mai cunoscut club din România! Un fost ministru, și el implicat! Procurorii SUSPECTEAZĂ un abuz în serviciu – EXCLUSIV

Cel mai cunoscut club din România trebuie să plătească o sumă uriașă statului român. În acest context, localul se află în două litigii cu instuțiile statului. Suma totală depășește 1.500.000 de euro. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 suspectează un abuz în serviciu.

Firma Horeca Advice SRL, care administrează clubul Bamboo din Capitală, se află în plin război cu statul român. Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, i-a deschis două procese companiei care aparține familiei italiene Castellano.

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Marius Dunca, se bate cu pumnii în piept că de la el ar fi pornit întregul „război” – după cum însuși îl numește – cu clubul Bamboo. Adevărul pare a fi cu totul altul.

Întreaga poveste 

La finalul lunii ianuarie 2018, tolo.ro dezvăluia că, după ce a ars, clubul Bamboo s-a mutat într-o bază MTS, lângă o clădire „cu bulină”, pentru care Complexul Studențesc „Tei” a primit ordin de demolare.

Tot Cătălin Tolontan scria, citând Curtea de Conturi, că în martie 2017, Joshua Castellano a demolat Le Gaga și a construit Bamboo fără autorizație, în baza din cartierul Tei.

Mai mult, localul este situat lângă un minihotel al MTS, ars în anul 2014, clădire pentru care familia Castellano câștigase, prin licitație, dreptul de folosință. Pentru acest minihotel, baza Tei primise ca termen de desființare data de 5.10.2017,  din partea Inspectoratului de Stat în Construcții.

Astfel, directorul Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, Monica Pușcău, îi trimite lui Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului de la acea vreme, o notă de fundamentare, prin care îi solicită „trecerea imobilului de 2.600 mp, cu o amprentă de 840 mp, din domeniul public în cel privat al statului”, cu scopul de a-l demola.

Vezi și Scandal MONSTRU! Kaufland RECIDIVEAZĂ! Ce s-a întâmplat AZI

La ora actuală, pentru a fi demolată clădirea, este necesară o Hotărâre de Guvern dată în acest sens. Totuși, chiar dacă Dunca a declarat, pentru Bugetul.ro, că el început războiul cu clubul Bamboo, Monica Pușcău ne-a dezvăluit că nu a primit niciodată vreun răspuns scris din partea ex-ministrului cu privire la acest subiect.

Suma pe care ar datora-o Bamboo statului român

Familia Castellano, prin firma Horeca Advice, ar trebui să plătească o chirie lunară de 16.000 de euro plus TVA, pentru 6.700 mp de teren și minihotelul neterminat, închiriat prin licitație, în anul 2008. Horeca trebuia să finalizeze imobilul, pentru ca apoi să-și compenseze maximum 50% din chirie. Minihotelul neterminat a ars, însă, în 2014.

În baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, șefa bazei Tei i-a pus la dispoziție reporterului Bugetul.ro cifrele privitoare la suma totală pe care Bamboo o datorează statului român.

Astfel, pentru chiriile din perioada septembrie 2012-decembrie 2013, Horeca ar trebui să achite 269.700 de euro, la care se adaugă TVA-ul. De asemenea, pentru ianuarie 2014-octombrie 2017, firma care administrează clubul Bamboo ar trebui să plătească 576.000 de euro plus TVA. Asta înseamnă 845.000 de euro plus TVA.

Totodată, minihotelul ars în 2014 a fost evaluat la circa 2.895.000 de lei, aproximativ 629.000 de euro.

În prezent, deși funcționează în baza Tei, clubul Bamboo nu-i plătește nicio chirie statului român, dat fiind că părțile se află în plin proces.

„Eu am început războiul cu Bamboo”

În perioada ianuarie 2017-ianuarie 2018, Marius Dunca a fost ministru al Tineretului și Sportului. În acest timp, el a locuit chiar în Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, la câțiva metri de locul unde a fost mutat clubul Bamboo.

Dunca a afirmat, pentru Bugetul.ro, că el a fost singurul care a început „războiul cu Bamboo”.

„Vreau să analizați că eu am fost singurul care a început războiul cu Bamboo. Eu am început din prima războiul cu Bamboo. Nu vreau să zic de ceilalți miniștri ce au făcut. Am colaborat foarte bine cu doamna director (n.r. – Monica Pușcău)”, ne-a declarat fostul ministru.

În acest context, Marius Dunca a mai spus că ne va trimite pe e-mail documente doveditoare în acest sens, lucru pe care, până la ora publicării acestui articol, nu l-a făcut.

„Acțiunea a fost scrisă și semnată de mine”

După ce am discutat cu domnul Dunca, i-am solicitat directorului Monica Pușcău un punct de vedere cu privire la cele declarate de fostul ministru.

Aceasta ne-a precizat că s-a înțeles foarte bine cu fostul ministru, dar că demersul a fost inițiat de dumneai. Totuși, Pușcău a menționat că Ministerul Tineretului și Sportului i-a dat acceptul în vederea contractării unui cabinet de avocatură.

„Acțiunea este făcută de mine, scrisă și semnată de mine. Eu nu o văd ca pe un război, eu vreau pace. Trebuie privită ca o normalitate. Statul a ajuns să aibă mai puține drepturi decât noi, cetățenii.

Am solicitat în scris acordul Ministerului, de a putea contracta un cabinet de avocatură, pentru a ne reprezenta în instanță, dat fiind că nu avem consilier juridic. Ministerul ne-a dat acceptul”, ne-a declarat șefa bazei Tei.

Procurorii au intrat pe fir

În luna decembrie a anului 2017, Curtea de Conturi a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la neregulile depistate în baza Tei.

DNA ne-a transmis următoarele: „Sesizarea la care faceţi referire a fost trimisă, la data de 17.12.2017, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, spre competentă soluţionare”.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în această speță, procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Primul termen al litigiului privind recuperarea prejudiciului privitor la minihotelul situat lângă Bamboo va avea loc marți, 13.03.2018.

UPDATE! Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a venit cu o serie de completări la ancheta prezentată de Bugetul.ro, luni. Mai jos vă redăm ce ne-a comunicat fostul șef al MTS:

Referitor la situația raporturilor juridice dintre Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei” și S.C. Horeca Advice SRL, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 este înregistrat un litigiu având ca obiect – pretenții – în dosarul înregistrat sub nr. 8356/300/2017.
Am acordat tot sprijinul dnei Director Monica Pușcău și am implicat Direcția Juridică din cadrul MTS fiind efectuate următoarele demersuri:
– în cadrul dosarului penal în cadrul căruia s-au făcut cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă privind incendiul din data de 8 aprilie 2014 s-au formulat plângeri împotriva soluției de clasare atât la procuror cât și la instanța de judecată competentă, ambele respinse
– a fost introdusă  cererea de chemare în judecată formulată de CCSS Tei în contradictoriu cu Horeca Advice prin care se solicită obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea imobilului ce a făcut obiectul Contractului de închiriere,  ars în incendiu,  precum și acoperirea cheltuielilor ce se vor face cu demolarea clădirii
– a fost emisă o notificare către societatea Horeca Advice S.R.L. prin care i se va pune în vedere suspendarea/blocarea oricărei activităţi în cadrul Salonului de evenimente. 
– a fost emisă adresă către Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi către Poliţia Locală a Sectorului 2 Bucureşti prin care li s-a adus la cunoştinţă faptul că societatea Horeca Advice S.R.L.  a fost notificată în vederea închiderii activităţii în cadrul Salonului de evenimente (fostului Club „Le Gaga”, actualul Club „Bamboo”) ca urmare a recomandărilor dispuse în urma controalelor de către ISC Bucureşti
– ca urmare a raportului Curtii de Conturi CCSS Tei s-a adresat instanței solicitând obligarea pârâtei HORECA ADVICE SRL la plata sumei de 1.466.291,82 lei reprezentând diferență chirii neîncasate perioada 02.09.2012 – 31.12.2013 așa cum acesta a fost evaluat de Curtea de Conturi a României prin Decizia nr.92/30.08.2017. Subliniem că, față de data la care au fost scadente aceste chirii  demersurile de acționare în judecată trebuia efectuate cu mult înainte,  sub mandatul predecesorilor mei
– totdată CCSS TEI a solicitat instanței obligarea HORECA ADVICE SRL la plata sumei de 3.151.995,84 lei reprezentând chirie datorată si neachitata  conform  obligației contractuale; fac precizarea că această sumă a fost solicitată raportat la ultimii trei ani față de termenul de prescripție a datoriilor care în țara noastră este de 3 ani, dar sunt chirii mai vechi care nu au fost solicitate în termenul legal de prescripție și care nu vor mai putea fi recuperate având în vedere pasivitatea ministrilor anteriori care nu au luat nicio măsură deși situația existentă încă din cursul anului 2014 și chiar înainte o impunea
– în ceea ce privește demolarea clădirii afectate de incendiu, a fost efectuat raport de expertiză și a fost demarată procedura legală în acest sens, care este însă de durată.

Vezi și Un șeic din Abu Dhabi vine în România: Ce afacere vrea să preia în schimbul a 200 de milioane de euro

Sunt vizați toți cei care posedă aceste mașini: Ar putea fi interzise în România

Care a fost cea mai virală știre despre Congresul PSD! Atracția de la CEX

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare