sursa foto:  phaelosopher.com

Premieră în România: Ce firmă românească a lansat prima platformă de tranzacție a criptomonedelor

Fenomenul criptomonedelor a explodat în întreaga lumea, iar valoarea lor continuă să crească. Aceasta a atins nivelul record de 189 de miliarde de dolari, potrivit datelor disponibile pe Coinmarketcap, fiind echivalentă cu capitalizarea cumulată a băncilor americane Goldman Sachs şi Morgan Stanley.

Nici România nu a scăpat de febra criptomonedelor. O firmă românească a lansat prima platformă de tranzacție a monedelor de pe piață. Este vorba despre CryptoCoin PRO.

„Bitcoin ar putea atinge nivelul de 40.000 de dolari la sfârșitul anului 2018. Se poate cu ușurință”, a declarat Michael Novogratz, fost manager de fond de investiții la Fortress Investment Group . Ethereum și-ar putea tripla valoarea, a precizat Novogratz, potrivit startupcafe.ro.

„Intrarea noastră pe piața din România are loc într-un moment firesc în evoluția interesului pentru tranzacțiile cu monede virtuale. Piața românească este mult mai bine documentată decât în trecut, iar interesul sporit pentru criptomonede ne-a dat și mai mult curaj”, a declarat Valentin Socaci, CEO CryptoCoin PRO.

Vezi și O imensă lovitură pentru Familia Regală! Ce ar urma să PIARDĂ aceasta, după decesul Regelui Mihai

„Există riscuri în astfel de investiții de care fiecare client trebuie să fie conștient, dar dacă în ianuarie anul acesta o persoană cumpăra de 500 de euro Bitcoin și de 500 de euro Ether, cele mai cunoscute monede virtuale, în momentul de față ar fi avut un profit de peste 20.000 de euro”, a completat acesta.

Cum funcţionează platfoma:

  • Platforma garantează prețul de achiziţie pentru 24 de ore, indiferent de fluctuația monedei virtuale. În momentul în care o persoană confirmă achiziția de criptomonede, noi înghețăm prețul și trimitem moneda la valoarea achiziției – spun reprezenţanţii companiei
  • Persoanele care achiziționează criptomonede de pe cryptocoin.pro pot stoca în contul de utilizator monedele până la retragerea lor în portofelul electronic personal
  • Utilizatorul are nevoie doar de un cont bancar, cartea de identitate și un cont pe site.
  • De asemenea, compania anunță că, în scurt timp, va fi disponibilă și plata cash ori cu cardul bancar.
  • Iar, pentru ca întregul proces să fie și mai simplu, în viitorul apropiat va fi pusă la dispoziție, pentru tranzacții mai mici, și plata prin SMS.

Tarife

Utilizatorul va plăti taxele percepute de www.cryptocoin.pro pentru a efectua următoarele operaţiuni, se arată pe site-ul companiei:

  1. Taxă transfer 1,5%;
  2. Taxă plasare ordin 1%;

Vezi și Surprinzător! Unde a lucrat protestatarul care l-a lovit pe bătrânul de 71 de ani și ce vârstă avea când s-a pensionat – doar 5 ani și jumătate în câmpul muncii

CryptoCoin PRO este o companie românească înființată în anul 2017, specializată în vânzarea şi cumpărarea de Bitcoin şi alte criptomonede. Firma numără nouă specialiști care operează din două puncte de lucru în țară, la Iași și București, și încă două în afară, în Elveția și Canada. Toți traderii trec mai întâi printr-un proces permanent de optimizare a procedurilor KYC (de cunoaștere a clientului), AML (împotriva spălării de bani) și de Customer Service, pentru ca achiziția, stocarea și vânzarea monedelor digitale să fie efectuate în perfectă siguranță. ”Echipa noastră este pregătită să ofere suport pe chatul integrat al platformei, prin e-mail sau telefonic oricărei persoane care dorește să achiziționeze cryptomonede, astfel fiind alături de clienții noștri pe tot parcursul procesului de cumpărare, stocare sau vânzare”.

CryptoCoin PRO estimează tranzacții în valoare de peste cinci milioane de dolari până la finalul acestui an. Pentru 2018, compania își propunere o creștere de minimum zece ori a sumelor tranzacționate.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare