nicolae ciuca

Premierul Nicolae Ciucă: ‘România nu este în pericolul de a intra în recesiune economică. Există premisa ca la sfârșitul anului România să aibă o creștere economică de 5%’

Premierul Nicolae Ciucă a declaratcă România nu este în pericol de a intra în recesiune economică, iar datele de până acum arată foarte clar că există premisa ca la sfârşitul anului ţara noastră să aibă o creştere economică de 5%.

„Despre recesiune se vorbeşte de la începutul anului. Au fost semnale pe tot parcursul anului, am putut să constatăm pe propria noastră experienţă că am avut o scădere a ritmului de creştere datorită impactului pe care l-a avut seceta în producţia agricolă şi sigur se văd aceste consecinţe în procentul de creştere economică pe trimestrul 3 şi, probabil, vom simţi acest efect şi în trimestrul 4. Ca atare, suntem pregătiţi. De aceea am spus că am luat măsuri astfel încât să putem să consolidăm economia, să o menţinem în echilibru, astfel încât să nu intrăm în recesiune.

Datele pe care le avem în acest moment ne arată foarte clar că există premisa ca la sfârşitul anului România să aibă o creştere economică de 5%, în jur de 5%, iar pentru anul viitor toate instituţiile, inclusiv cele europene, ne-au previzionat o creştere economică – să nu zicem aproape de 2% – în jur de 1,5%, ceea ce înseamnă creştere economică. Deci, România nu este în pericolul de a intra în recesiune economică”, a spus premierul la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că situaţia economică depinde şi de economiile celorlalte ţări cu care România colaborează.

„Nu suntem singuri în acest ansamblu, depindem foarte mult de ceea ce se întâmplă cu celelalte economii cu care ţara noastră este în strânsă colaborare şi atunci vom resimţi şi noi aceste efecte. Este foarte important ca la nivelul Guvernului, prin măsurile pe care le luăm, pe de o parte să protejăm populaţia vulnerabilă, de cealaltă parte să asigurăm competitivitatea produselor româneşti. De aceea am luat şi măsurile pentru menţinerea acelor preţuri la energie pe niveluri de consum, pe IMM- uri, pe marii consumatori, pentru a putea să asigurăm produselor româneşti competitivitate pe piaţă, pentru că producând şi vânzând reuşim să menţinem economia”, a afirmat acesta, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare