Daniel Daianu

sursa foto:  digi24.ro

Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, despre decizia Guvernului de a compensa prețul la combustibil: ’50 de bani nu înseamnă mare lucru’

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a vorbit despre decizia Guvernului de a compensa cu 50 de bani preţul la combustibil și afirmă că nu înseamnă mare lucru, şi că este un compromis şi un răgaz de 3 luni câştigat. 

Nu putea să facă mare lucru. România nu are o economie izolată, trebuie văzută în context european. Perspectiva mea este deloc roz, vremurile sunt foarte dificile”, a spus Dăianu.

El a precizat că Guvernul nu îşi permite o scădere de acciză sau o reducere de TVA, astfel de măsuri fiind practicate acolo unde starea bugetului este mult mai bună.

”România nu îşi poate permite aşa ceva, nu spun că bugetul este ferfeniţă, dar e într-o situaţie extraordinar de complicată. Nu vreau să reamintesc nivelul jos al veniturilor fiscale, cât înseamnă salariile şi pensiile, faptul că există cheltuieli asumate de Guvern în acest an al agresiunii Rusiei şi al unui război care afectează toată Europa. Situaţia, ca perspectivă, nu este bună, nu cred că vom vedea mişcări pe pieţele combustibililor care să permită o inversare a tendinţei”, a arătat preşedintele Consiliului Fiscal.

Despre decizia de a compensa preţul la combustibil, Dăianu a arătat că este ”un comporomis”.

”Dacă e să discutăm, această scădere este mică şi poate să nu aibă nicio semnificaţie dacă în perioada următoare preţul va creşte, pentru că preţul la pompă nu e plafonat. (..) Este un răgaz de trei luni, câştigat, şi sentimentul meu este că ţine şi de faptul că sunt luni de vară şi lumea circulă mai mult. Aceşti 50 de bani nu înseamnă mare lucru”, a mai spus Daniel Dăianu, conform news.ro.

Vezi și:

Prof. univ. Mircea Coșea, despre ‘telenovela’ măsurilor pe care statul întârzie să le ia pe piața combustibililor: ‘Lucruri pe care ne mirăm și noi când le vedem’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare