sursa foto:  europarl.europa.eu

Președintele Lituaniei, despre interzicerea tranzitului de bunuri către regiunea rusă Kaliningrad: ‘Respectăm normele stabilite de UE și aplicăm sancțiunile în baza acestor reguli’

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a afirmat că aşteaptă din partea Comisiei Europene (CE) să clarifice cu ”mai multă precizie” cum trebuie aplicate sancţiunile împotriva Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, în virtutea cărora Lituania a blocat parţial tranzitul de mărfuri către enclava rusă Kaliningrad.

”Lituania nu introduce propriile sale sancţiuni. Noi doar respectăm normele stabilite de Uniunea Europeană şi aplicăm sancţiunile în baza acestor reguli. Aşadar, este desigur necesară stabilirea normelor cu mai multă precizie”, a spus Nauseda într-o declaraţie acordată presei înaintea summitului european de la Bruxelles, relatează agenţia EFE.

Noile tensiuni cu Rusia provocate de restricţiile aplicate de Lituania tranzitului către Kaliningrad nu sunt ”o temă bilaterală între Lituania şi Rusia, ci una între UE şi Rusia”, a subliniat preşedintele lituanian.

Rusia a ameninţat cu represalii dacă Lituania nu ridică ”blocada” şi nu restabileşte ”imediat” accesul pe teritoriul lituanian pentru transporturile către enclava sa Kaliningrad. ”Vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare”, a declarat miercuri vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov.

În acest timp, Comisia Europeană a apreciat că aceste restricţii ”nu sunt o blocadă” asupra exporturilor ruseşti, ci inspecţii ”specifice” şi ”proporţionale”.

”Lituania aplică măsuri restrictive pe care Uniunea Europeană le-a impus în mod unanim Rusiei (…) în ultimele luni, ca răspuns faţă de război”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt comunitar Eric Mamer.

Acesta a menţionat de asemenea că executivul comunitar este în curs de actualizare a informaţiilor despre modalităţile de aplicare a sancţiunilor împotriva Rusiei. ”Suntem în contact strâns cu autorităţile lituaniene şi le vom oferi orientări suplimentare”, a notat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, informează agerpres.ro.

Această instituţie a lucrat toată noaptea de miercuri spre joi la planurile menite să detensioneze această criză, din cauza temerilor că ea ar putea escalada rapid, afirmă mai mulţi diplomaţi şi oficiali europeni citaţi de Politico.eu.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare