Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a susținut într-un interviu pentru BBC, că nu crede că Rusia este pregătită să folosească armele nucleare, însă a precizat că este periculos chiar și să se discute despre acest lucru.
Vorbind în limba engleză, la biroul prezidenţial din Kiev, preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat: „Încep să-şi pregătească societatea. Este foarte periculos”.
"Nu sunt pregătiţi să o facă, să o folosească. Dar încep să comunice. Nu ştiu dacă o vor folosi sau nu. Cred că este periculos chiar şi să vorbim despre asta”, a adăugat liderul de la Kiev.
De asemenea, Zelenski a negat că a cerut lansarea de lovitruri preventive împotriva Rusiei, susţinând că o remarcă anterioară a fost tradusă greşit.
„Trebuie utiizate lovituri preventive”, a spus el, referindu-se la sancţiuni, „nu la atacuri”.
Comentând reacţiile oficialilor ruşi la afirmația referitoare la loviturile preventive, el a declarat că aceștia au reacţionat în felul lor, ”aşa cum le-a covenit”, reinterpretând afirmaţia sa.
În ultimele săptămâni, armata ucraineană a recucerit zone mari de teritoriu într-o contraofensivă de succes care a forţat trupele ruse să abandoneze poziţiile deţinute de mult timp. În ceea ce Kievul descrie drept răspunsul Moscovei la înfrângerile sale, preşedintele Vladimir Putin a încorporat patru regiuni parţial ocupate ale Ucrainei.
Anexările, considerate pe scară largă drept ilegale, au stârnit temeri legate de o posibilă escaladare a războiului care durează de şapte luni. Preşedintele Putin şi alţi înalţi oficiali ruşi au sugerat că armele nucleare - posibil arme mai mici, tactice - ar putea fi folosite pentru a apăra acele zone, deşi oficialii occidentali spun că nu există dovezi că Moscova este pregătită să facă acest lucru, scrie news.ro
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, despre utilizarea armelor nucleare de către Rusia: Încep să-și pregătească societatea! Este foarte periculos
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

08:00Externe
Impactul alegerilor din SUA asupra României. Care este miza atât de mare

07:30Externe
Coreea de Nord ar fi în spatele atacului asupra Binance, cea mai mare fraudă cripto din istorie. FBI a făcut acuzația

07:00Externe
Zelenski îl cheamă pe Putin în Turcia să discute. De ce a ales președintele Ucrainei această țară

01 noiExterne



