Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să câştige timp pentru agresiunea sa, mizează pe oboseala părţilor, dar îl putem învinge pe Putin, nu doar pe Putin, ci pe toţi Putinii din lume, a transmis preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
"Avem nevoie de viteză. Viteză pentru încheierea acordurilor, viteza livrărilor pentru a ne consolida lupta, viteza deciziilor pentru a limita potenţialul rusesc. Nu există alternativă la viteză, pentru că de ea depinde viaţa", a indicat Zelenski în mesajul transmis prin legătură video.
El a mai susţinut că este "evident" faptul că Ucraina nu va fi ultima oprire în invazia ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin, astfel că, dacă Ucraina cade, liderul rus îşi va continua agresiunea către alte foste republici sovietice.
Totuşi, Zelenski crede că este puţin probabil ca Belarusul să se alăture Rusiei cu armata sa în campania militară contra Ucrainei.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a contestat ideea că în Ucraina corupţia este endemică şi a promis că, după războiul cu Rusia, va putea să se ocupe de aceasta.
"Goliatul rus va cădea anul acesta", anul viitor pe vremea aceasta va fi "prima Conferinţă de Securitate după război" şi cu o "Ucraină liberă", a pronosticat el, invocând lupta lui David cu Goliatul din mitologie.
Preşedintele rus Vladimir Putin "încearcă să câştige timp pentru agresiunea sa", "mizează pe oboseala părţilor", dar "îl putem învinge pe Putin, nu doar pe Putin, ci pe toţi Putinii din lume", a îndemnat Zelenski.
"Nu există alternativă la victoria Ucrainei. Nu există alternativă la aderarea Ucrainei la UE. Nu există alternativă la Ucraina în NATO", concluzionat preşedintele ucrainean, transmite AGERPRES
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Vladimir Putin încearcă să câștige timp pentru agresiunea sa
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



