Anunț important al Primăriei Capitalei! La propunerea Gabrielei Firea, CGMB a aprobat, joi, un proiect de hotărâre în urma căruia aproximativ 1.000 de bucureșteni vor primi sume considerabile.
Astăzi, Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind ”Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente”. Proiectul a fost aprobat în unanimitate.
Astfel, în perioada următoare Municipalitatea, prin ASSMB, urmează să demareze un program de sprijin pentru 1000 de pacienți diagnosticați cu cancer de sân, care au indicație medicală eliberată de un medic specialist oncolog privind efectuarea de testare genetică. Acest sprijin va consta în decontarea unei proceduri medicale de test molecular în valoare de 17.000 lei/beneficiar, sub formă de voucher.
Bugetul multianual al proiectului este de 17.000.000 lei pentru perioada septembrie 2018-decembrie 2019, pentru aproximativ 1000 de beneficiari. Mai exact, pe parcursul anului 2018 urmează să beneficieze de acest program 300 de pacienți, urmând ca în cursul anului 2019 să fie acordate alte 700 de vouchere.
Criteriile de eligibilitate sunt următoarele:
-Cancer de sân în stadii incipiente
-Criteriile medicale aprobate de societățile internaționale de Oncologie privind testarea genetică vor constitui și criteriile de eligibilitate în cadrul proiectului
-beneficiarii trebuie să fie cetățeni ai municipiului București.
Vezi și În ce și-a investit banii obținuți de pe vânzarea caselor omul propus de Klaus Iohannis la șefia SIE – Partener de afaceri cu Mihai Tudose
EXCLUSIV! Ce avere are Gabriel Vlase, omul pe care Iohannis îl vrea în fruntea SIE
Primăria Capitalei, un nou program pentru bucureșteni! Cine va beneficia de sume considerabile
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-06-2018 19:44
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

10:30Economie
Încep concedierile la Marriott. Lanțul hotelier renunțase deja la 800 de angajați
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



