O practică tot mai răspândită în fotbalul românesc
În fotbalul românesc de primă ligă, competiția nu se dă doar pe teren, ci și în birourile primăriilor din întreaga țară. O analiză recentă arată că primăriile au devenit principalii finanțatori ai echipelor din Liga 1, injectând sume uriașe de bani publici în cluburi care, altfel, ar fi incapabile să supraviețuiască financiar. Această dependență de fondurile de la bugetele locale ridică serioase semne de întrebare cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii strânți de la cetțăeni și la efectele pe care le are această practică asupra competiției sportive.
Analiza relevă că, în ultimii trei ani, cluburile din Liga 1 au primit, însemenea, peste 19 milioane de euro din fonduri publice. Suma este uluitoare, mai ales într-un campionat unde majoritatea echipelor funcționează pe pierdere și unde diferența dintre echipele finanțate de stat și cele private devine tot mai vizibilă. Paradoxul este că, deși banii publici curg către fotbal, trofeele sunt câștigate, de regulă, de echipele private, care reușesc să performeze cu resurse mai puțin și cu o administrare mai eficientă.
Cum ajung banii publici în fotbal
Mecanismul prin care primăriile finanțează cluburile de fotbal este unul complex și, adesea, opac. Cea mai frecventă metodă este subvenționarea directă, prin care primăria alocă, în fiecare an, sume importante din bugetul local pentru susținerea echipei orașului. Aceste subvenții sunt justificate, de regulă, prin rolul sportului în promovarea imaginii localității și în îngrijirea tineretului. În practică, însă, banii sunt folosiți pentru plata salariilor jucătorilor, a antrenorilor și a altor cheltuieli operaționale, fără o legătură directă cu dezvoltarea sportului de masă.
O altă metodă este sponsorizarea prin intermediul companiilor municipale. Primăriile înființează societăți comerciale care gestionează diverse servicii publice, iar aceste companii devin, apoi, sponsorii principali ai echipelor de fotbal. Acest mecanism permite transferul de fonduri de la bugetul local către cluburi, ocolind, într-o oarecare măsură, restricțiile legislative privind subvențiile directe. De asemenea, primăriile mai oferă sprijin indirect, cum ar fi punerea la dispoziție a stadionului fără chirie, plata utilităților sau finanțarea lucrărilor de întreținere a bazei sportive.
Echipele cele mai dependente de bani publici
Analiza arată că există unele cluburi care nu ar putea supraviețui nici măcar o lună fără sprijinul financiar al primăriei. Aceste echipe funcționează, în esență, ca niște instituții publice, cu bugetul aproape întregrat finanțat de la bugetul local. Jucătorii sunt plătiți din bani publici, antrenorii la fel, iar cheltuielile de deplasare și de organizare a meciurilor sunt acoperite tot din fonduri strânse de la contribuabili. În unele cazuri, salariile fotbaliștilor depășesc cu mult veniturile medii ale angajaților din primărie, ceea ce generează frustrare și nemulțumire în rândul cetțătenilor.
Pe de altă parte, echipele private, care se bazează pe investiții ale unor oameni de afaceri, pe venituri din drepturi TV, pe sponsorizări comerciale și pe transferuri de jucători, reușesc, de cele mai multe ori, să performeze mai bine. Ele sunt mai bine administrate, au o strategie clară de dezvoltare și reușesc să obțină rezultate superioare cu bugete comparabile sau chiar mai mici. Acest contrast ridică întrebarea legitimă de ce banii publici sunt investiți în cluburi care nu produc performanță, în loc să fie folosiți pentru infrastructură, școli, spitale sau alte nevoi ale comunității.
Efectele asupra competiției sportive
Dependența excesivă de fonduri publice distorsionează competiția sportivă în Liga 1. Cluburile finanțate de primării nu mai sunt nevoite să facă eforturi reale pentru a atrage sponsori, pentru a dezvolta centre de copii și juniori sau pentru a vinde jucători. Încă o dată când bugetul este asigurat de la stat, presiunea pentru performanță scade, iar managementul devine adesea incompetent și lipsit de viziune. Acest fenomen duce la stagnarea calității fotbalului românesc, deoarece echipele nu mai sunt motivate să evolueze și să inoveze.
Mai mult, practica finanțării publice creează inechități majore între cluburi. O echipă dintr-un oraș mare, cu un buget local generos, poate avea un avantaj financiar uriaș față de o echipă dintr-o localitate mai mică, chiar dacă cea din urmă are o tradiție sportivă mai bogată și un public mai pasionat. Acest dezechilibru se vede în clasament, unde echipele cu spatele asigurat de primărie reușesc, de regulă, să evite retrogradarea, dar rareori să câștige campionatul sau cupele. Trofele rămân, în proporție covârșitoare, în vitrinele cluburilor private.
Opinia publică și dezbaterea privind banii strânși de la cetțăeni
Utilizarea banilor publici pentru finanțarea cluburilor de fotbal este un subiect controversat și aprins dezbătut în societatea românească. Unii susțin că sportul, și în special fotbalul, are un rol social important, aduce comunitatea împreună, creează emoție și promovează imaginea orașului. Ei consideră că investiția în fotbal este justificată, atâta timp cât este făcută cu cap și produce rezultate. Alții, însă, sunt vehement împotrivă, argumentând cȓ banii strânși de la cetțăeni prin taxe și impozite ar trebui folosiți pentru servicii publice esențiale, nu pentru a plăti salariile unor fotbaliști.
Criticii mai subliniază cȓ, în multe cazuri, banii publici investiți în fotbal dispar fără urmă, în condițiile în care cluburile nu sunt obligate să prezinte bilanțuri publice detaliate și nici să justifice modul în care cheltuie subvențiile. Lipsa de transparență favorizează corupția, deturnarea de fonduri și managementul defectuos. Unii primari folosesc finanțarea echipei locale ca instrument electoral, aruncând bani în fotbal pentru a câștiga simpatia alegătorilor, în loc să investească în proiecte cu adevărat durabile.
Către un model mai sustenabil
Europenii au, în general, reguli mult mai stricte privind finanțarea publică a sportului. În multe țări, subvențiile directe către cluburile profesioniste sunt interzise sau strict limitate, iar echipele sunt obligate să funcționeze pe bază de autosuținere. Modelul acesta, deși dur la început, a dus la dezvoltarea unor campionate puternice, bazate pe performanță și pe management profesionist. România ar avea mult de învȓțat din aceste exemple, iar adoptarea unor reguli similare ar putea forța cluburile să devină mai eficiente și mai competitive.
Până atunci, însă, realitatea rămâne că primăriile sunt principalii finanțatori ai Ligii 1, iar banii strânși de la cetțăeni continuă să curgă către fotbal. Pentru mulți contribuabili, aceasta este o nedreptate. Ei plătesc taxe pentru drumuri, școli și spitale, dar văd cum banii lor sunt redirecționați către cluburi care nu le oferă, în schimb, decât dezamăgire și retrogradări. Dezbatarea privind finanțarea publică a fotbalului nu este doar una despre sport, ci despre cum sunt cheltuiți banii publici și cine are dreptul să decidă acest lucru.
Surse: economedia.ro, fanatik.ro
