sursa foto:   Mediafax/Eduard Vinatoru

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan: ‘Ar fi fost firesc ca o subvenție comparabilă să vină spre București. Domnul Ciolacu ar trebui să ceară mai degrabă demisia ministrului de Finanțe, este total opac la toate argumentele mele raționale’

Primarul General al Capitalei, Nicuşpr Dan a declarat luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că liderul PSD Marcel Ciolacu ar trebui să ceară mai degrabă demisia ministrului de Finanţe, pentru că ”este total opac la toate argumentele sale raţionale, transmise încă de anul trecut”. Nicuşor Dan a precizat că în vară a încercat să aibă o discuţie cu ministrul Câciu, şi i-a spus la telefon că este o decizie politică a coaliţiei şi nu este el persoana cu care să vorbească. Primarul mai spune că este de acord cu soluţia avansată de premierul Nicolae Ciucă, de ridicare a gradului de îndatorare a Primăriei, pentru a accesa un împrumut.

”Aşa cum arată cifrele pe care le-am prezentat azi, Bucureştiul a primit mult mai puţini bani decât celelalte localităţi din România cu sisteme centralizate de căldură şi asta a început din toamna anului trecut. S-au dat bani în mai multe etape, numai Bucureştiului nu i s-au dat. Bucureştiul are 550.000 de apartamente, cât au toate celelalte localităţi împreună şi a primit 15 sau 20 milioane, cu totul, celalalte localităţi au primit 800 de milioane. Ar fi fost firesc ca o subvenţie comparabilă să vină spre Bucureşti”, a spus primarul Capitalei.

Nicuşor Dan a precizat că ”Bucureştiul are posibilitatea de a se îndatora şi să ajungă la zero cu această problemă a termoficării, să permită Termoenergeticii să facă investiţii”. ”Şi eu sunt de acord cu ridicarea gradului de îndatorare”, a spus el.

”Ştim cu toţii cum este, de sistemul de termoficare depinde şi alimentarea cu energie electrică a Bucureştiului. Dacă CET-urile Elcen nu produc energie electrică, este foarte dificil ca această energie să fie compensată din alte surse. Avem o oportunitate extraordinară prin Fondul de Modernizare, trebuie să ajungem la zero ca aceste companii să fie viabile”, a mai spus primarul General.

Nicuşor Dan a mai spus că Primăria Capitalei plătea cam 700 de milioane pe an, în perioada 2011- 2020, iar în 2021 a plătit 950 de milioane de lei, fiind ”prima oară când au achitat facturile integral. ”Anul acesta cam 1,5 miliarde lei, dublu faţă de acum 4 sau 5 ani, este un an în care ne plătim integral facturile”, a adăugat el.

Nicuşor Dan a răspuns şi reproşurilor venite dinspre liderul PSD Marcel Ciolacu care afirma în urmă cu o zi că ar trebui să îşi dea demisia.

”Domnul Ciolacu ar trebui să ceară mai degrabă demisia ministrului de Finanţe, este total opac la toate argumentele mele raţionale începând de anul trecut, în care spuneam că bugetul Primăriei este dezachilibrat faţă de facturile de termie care trebuie să vină. Înainte de bugetul pe 2022, am avut două discuii cu ministrul de finanţe, am încercat şi cu domnul Ciolacu de vreo două ori, nu am reşut să stabilesc o întâlnire.

Am avut şi o conferinţă de presă publică pe tema asta, a fost un comitet interministerial pe termie, cu reprezentanţii tuturor ministerelor, de vrei 15 ori s-a întâlnit de la începutul anului 2022, ministrul de finanţe nu prea a venit. În vară am încercat să am o discuţie cu ministrul de finanţe care mi-a spus la telefon că este o decizie politică a coaliţiei şi că nu este dumnealui persoana cu care să vorbesc”, a declarat Nicuşor Dan.

Primarul a arătat că ”rectificarea este decizia Guvernului”. ”M-aş bucura să primim bani la rectificare pentru Bucureşti, să facem un pas înainte. Dacă nu, suntem gata să împrumutăm banii aceştia, doar Guvernul trebuie să ridice plafonul”, a mai spus el. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, ca reacţie la apelurile primarului Nicuşor Dan către Guvern pentru rezolvarea problemei termiei în Bucureşti, că Primăria Capitalei are în momentul de faţă o problemă pe care trebuie să o rezolve, şi că nu pot să dea bani de la buget doar pentru Primăria Capitalei şi pentru celelalte nu, astfel că rămâne să vină cu o decizie privind gradul de îndatorare.

În momentul de faţă, nu putem să dăm bani de la buget doar pentru Primăria Capitalei şi pentru celelalte nu. Rămâne să venim cu o decizie privind gradul de îndatorare”, a declarat premierul Nicolocae Ciucă, întrebat dacă Primăria Capitală ar putea primi un ajutor pentru încălzire

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare