Un gigant cu mii de angajați a pierdut lupta cu coronavirusul. Grupul Neiman Marcus se pregătește să solicite protecţia împotriva falimentulu.
El a devenit primul mare operator de magazine de îmbrăcăminte din SUA care a cedat la căderea economică din cauza epidemiei de coronavirus, au informat surse din cadrul companiei, potrivit Reuters.
Compania cu sediul în Dallas a rămas cu puţine opţiuni după ce pandemia a forţat-o să închidă temporar toate cele 43 de locaţii, aproximativ 20 de magazine Last Call şi cele două magazine ale filialei sale Bergdorf Goodman din New York.
Neiman Marcus se află în ultimele etape de negociere a unui împrumut cu creditorii săi în valoare totală de sute de milioane de dolari, ceea ce ar susţine o parte din operaţiunile sale în timpul procedurii de faliment, potrivit surselor. De asemenea, şi-a concediat mulţi dintre cei aproximativ 14.000 de angajaţi.
Depunerea documentaţiei pentru faliment ar putea veni în câteva zile, deşi calendarul ar putea modificat, au spus sursele. Neiman Marcus a întârziat plata unor datorii de milioane de dolari săptămâna trecută, inclusiv una care i-a acordat companiei doar câteva zile pentru a evita o neplată.
Împrumuturile lui Neiman Marcus însumează aproximativ 4,8 miliarde de dolari, potrivit companiei de rating Standard & Poor's. O parte din această datorie este moştenirea achiziţiei efective de 6 miliarde de dolari în 2013 de către proprietarii săi, firma de capital privat Ares Management Corp şi Consiliul de Investiţii al Planului de Pensii Canada (CPPIB).
Vezi și
Deranj mare în serviciile secrete românești! Operațiune fără precedent demarată de spionajul chinez
România se apropie de scenariul 5! Vor fi impuse noi restricții
Lovitură de teatru! Dumitru Coarnă îl acuză pe polițistul din prima linie, care a spus că șeful direct i-a cerut să dea cât mai multe amenzi în perioada stării de urgență, că nu a scris un proces-verbal de 10 ani! Reacția lui Valer Kovacs
Primul gigant care a pierdut lupta cu coronavirusul: A concediat mii de angajați și e aproape de faliment
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



