sursa foto:  stiripesurse.ro

Protestatarii #Rezist pregătesc un protest de amploare în fața Guvernului, sâmbătă: Solicită demiterea Gabrielei Firea și a lui Marius Budăi!

Protestatarii #Rezist pregătesc un protest de amploare, după dezvăluirile legate de „Azilele Groazei”. Organizatorii cer demiterea ministrului Familiei, Gabriela Firea, și a ministrului Muncii, Marius Budăi.

Protestatarii și-au dat întâlnire sâmbătă, începând cu ora 18:00, în Piața Victoriei.

Manifestația este organizată de Corupția Ucide, Asociatia RoOmenia-Voluntari în Europa, RO-Solidaritate, Declic, Inițiativa România și Integritate pe bune.

Anunțul protestatarilor:

„TORTURA CELOR 100 DE BĂTRÂNI ESTE REZULTATUL PRIETENIEI NESFÂRȘITE DINTRE PSD ȘI CRIMA ORGANIZATĂ.

Gabriela Firea (ministru), soţul ei, Florentin Pandele (primar în Voluntari, orașul în care au avut loc abuzurile), şi Marius Budăi (ministru) au legături directe cu grupurile infracţionale.

Instituţiile publice care aveau rolul să controleze ce se întâmplă în azile (DGASPC și AJPIS) au sprijinit grupurile infracţionale. Aceste instituţii sunt subordonate Ministerului Familiei, Tineretului și Egalităţii de Șanse (Gabriela Firea) și Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale (Marius Budăi).

Unii dintre oamenii implicaţi au fost deja arestaţi (Ştefan Godei, prieten al lui Firea şi fost membru al Tineretului Social Democrat) sau suspendaţi din funcție (Ligia Gheorghe, mama unei fetițe căreia Gabriela Firea îi e naşă).

Totuşi, persoanele cu putere politică – Gabriela Firea, Marius Budăi şi Florentin Pandele – rămân neatinşi. Prim-ministrul României şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, nu iau nicio măsură pentru a-şi pedepsi membrii propriului guvern.

PE 15 IULIE, ORA 18:00 IEŞIM ÎN PIAŢA VICTORIEI PENTRU A ARĂTA CĂ NU ACCEPTĂM CA CEI MAI VULNERABILI DIN SOCIETATE SĂ FIE ABUZAŢI ŞI CĂ VREM CA ABUZATORII SĂ FIE PEDEPSIŢI!”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare