guvernul orban 1

PSD, lovitură pentru Guvernul Orban: ‘Creșterea pensiilor cu 40% și mărirea salariilor profesorilor în acest an și nu din 2021’

Grupul parlamentar al PSD a eliminat, printr-un amendament la proiectul de lege care aprobă ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară în 2020, formularea care indica o creștere a pensiilor cu 14%, cum a propus Executivul. Astfel majorarea va fi de 40%, cum arată Legea pensiilor, iar un alt amendament al social-democraților prevede o creşșere a salariilor profesorilor în acest an, nu din 2021, cum a vrut Guvernul. Pentru ca pensionarii să primească pensiile mărite și majorarea salariilor profesorilor să fie făcută anul acesta, trebuie adoptat proiectul cu amendamentele respective.

Comisiile reunite pentru muncă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat un aviz favorabil comun la proiectul de lege care aprobă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.

 

Astfel, a fost abrogat articolul, printr-un amendament al grupului parlamentar al PSD, care prevede majorarea pensiilor cu 14%, aşa cum era în varianta OUG.

 

„La articolul 86 alineatul (2) din Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificările ulterioare, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: „b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.442 lei”, conform unui amendament la propunerea legislativă pentru aprobarea OUG.

„Menţinerea valorii punctului de pensie, aşa cum este prevăzut în lege, la valoarea de 1.775 lei, în scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie până la intrarea în vigoare, în integralitate, a Legii privind sistemul public de pensii”, arată PSD în motivarea amendamentului.

 

Totodată, un alt amendament al PSD a abrogat prevederile privind creşterea salariilor profesorilor. Prin urmare, schimbarea propusă de social-democraţi indică o majorare a salariilor cadrelor didactice din acest an şi nu din 2021, aşa cum propuse Guvernul în ordonanţa de urgenţă.

 

„La articolul 38 alineatul (4¹) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: «c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022»”,prevedea articolul abrogat prin amendament de către PSD.

Motivarea oferită de PSD este: „pentru majorarea salariilor de bază stabilite pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ”, conform sursei citate.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 se află în procedură de urgenţă în Parlament şi urmează să fie votat într-un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Citește și:

SURSE Orice pentru a duce la bun sfârșit marea reorganizare! Marcel Vela ‘scoate din joc’ sindicaliștii din Poliția Română

Un renumit medic atrage atenția cu privire la deschiderea școlilor: ‘Trebuie aerisite clasele. Copiii reprezintă o minoritate de cazuri severe care ajung spitalizate’

Un fost ministru vrea să-i lase ‘moștenire’ fiului instituția pe care o conduce. Prin ce metodă a intrat în sistem

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare