sursa foto:  news.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Liberalii nu sunt de acord cu acest prag propus în Senat, de 250.000

Liberalii nu sunt de acord cu acest prag propus în Senat, de 250.000, privind abuzul în serviciu, a transmis miercuri purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, subliniind faptul că în momentul de faţă, formațiunea este de acord cu opinia Ministerului Justiţiei, exprimată foarte clar, care a propus suma de 9.000 de lei pentru acest prag.

 

 

 

”Noi am spus foarte clar, prin vocile mai multor lideri PNL, astăzi, că liberalii nu sunt de acord cu acest prag propus în Senat, de 250.000. Ştiţi foarte clar ce opinie a avut PNL şi în trecut. Nu s-a schimbat nimic, noi, în momentul de faţă, suntem de acord cu opinia Ministerului Justiţiei, exprimată foarte clar astăzi şi într-un comunicat public, anume existenţa unui prag de doar 9.000 de lei şi este singura poziţie oficială, venită de la ministrul nostru de resort, Cătălin Predoiu”, a afirmat Ionuţ Stroe, miercuri seară, la B1 Tv.

El a explicat că necesitatea existenţei unui prag în legislaţie este dată de două decizii ale Curţii Constituţionale în acest sens, decizii care sunt obligatorii.

Stroe a precizat că PNL a decis, miercuri după-amiază, asupra pragului de 9.000 de lei, arătând că la Camera Deputaţilor, for decizional cu privire la acest proiect de act normativ, cuantumul de 250.000 de lei adoptat în Senat va fi modificat.

”Vreau să demontez teoria conform căreia se stabileşte un prag care dă liber la infracţiuni, este total falsă, pentru că orice faptă sub valoarea acestui prag foarte mic pe care îl vom promova la Camera Deputaţilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă mare şi cu recuperarea prejudiciului. Aşa că domnul Drulă sau alţii care lansează fel de fel de mesaje alarmiste trebuie să ştie lucrul ăsta. De altfel, ei le ştiu, dar se fac că nu le cunosc”, a menţionat Stroe.

El a spus că ”poate din dezbaterea parlamentară va reieşi un prag mai mic” decât cel de 9.000 de lei propus de liberali.

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Proiectul a fost votat cu 79 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă şi 11 abţineri, scrie news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare