sursa foto:  hotnews.ro

Radu Oprea: ‘O așa ticăloșie nu am văzut niciodată. Au dat la o parte Avocatul Poporuluui, l-au demis, ca apoi să poată să vină cu această ordonanță’

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat, vineri, la Ploieşti, referindu-se la ordonanţa de urgenţă privind alocaţiile, că aceasta este „o imensă ticăloşie”, arătând că unul dintre motivele reale care au stat la baza schimbării „pe repede înainte” a Avocatului Poporului este legat de alocaţii.

„Miercuri, în şedinţa de Guvern, din punctul de meu de vedere, s-a produs o imensă ticăloşie. Dacă vă uitaţi la ordonanţa de urgenţă care vorbeşte de alocaţii, veţi constata că (…) acea eşalonare nu va mai fi aplicată. Din trei tranşe de câte 20% pentru a putea să se aplice legea aşa cum a fost ea votată de Parlament şi promulgată de către preşedintele Iohannis, două au fost anulate. Vorbesc despre o singură tranşă şi vorbesc despre indexare tocmai în 2023. O aşa ticăloşie nu am văzut niciodată. Cu atât mai mult cu cât au trebuit să schimbe Avocatul Poporului pe repede înainte. Nu înţelesesem de ce, dar imediat s-a văzut în şedinţa de Guvern care au fost motivele reale”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, motivele „reale” sunt legate de alocaţii şi de privatizarea sănătăţii.

„Unu – alocaţiile, pentru că ştiţi foarte bine că există în discuţie o ordonanţă de urgenţă la Camera Deputaţilor privitoare la alocaţii şi, ca să poată să amâne acea tranşă de 20% care ar fi trebuit să fie acordată începând cu 1 iulie, au trebuit să dea de urgenţă o ordonanţă. Este neconstituţional, a spus CCR în alte decizii. Dar singura instituţie care ar fi putut să atace această mare ticăloşie este Avocatul Poporului. (…) Avocatul Poporului nu mai este, prin votul Parlamentului, în funcţie, deci nu mai poate ataca.

Al doilea lucru – privatizarea sănătăţii. Au avut pe ordinea de zi, dar pentru că a fost deja presiune a mass-media, (…) au amânat de data aceasta. Când au mai încercat acest lucru prin cele 25 de ordonanţe date noaptea ca hoţii, una dintre ele era cea a ministrului Costache, care voia să introducă coplata. Atunci, Avocatul Poporului a atacat această ordonanţă de urgenţă şi a câştigat la Curtea Constituţională. Acum au fost mai prevăzători. Au dat la o parte Avocatul Poporuluui, l-au demis, ca apoi să poată să vină cu această ordonanţă”, a explicat Radu Oprea, informează agerpres.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare