sursa foto:  gazetadecluj.ro

Raluca Turcan, laude la scenă deschisă pentru Emil Boc: ‘Este modelul de primar liberal’

Vicepremierul Raluca Turcan a lăudat, într-o conferință de presă, realizările pe care le-a făcut Emil Boc în Cluj-Napoca și l-a catalogat ca un ”model de primar liberal”.

„Astăzi suntem la Cluj să vorbim despre dezvoltare şi oricum la Cluj nu putem face altceva decât să vorbim despre dezvoltare, fiindcă administraţia clujeană este un model de concentrare pe investiţii şi de creştere a nivelului de trai. (…) Domnul primar Emil Boc este modelul de primar liberal care din prima zi a mandatului a considerat partea de investiţie, de la infrastructură, sănătate până la educaţie, ca fiind prioritară, pentru că doar aşa cetăţenii pot să simtă plus valoarea unei administraţii concentrată pe marile servicii publice. (…) Astăzi, la Cluj-Napoca, împreună cu colegii mei, domnul ministrul al Fondurilor Europene şi domnul ministru al Transporturilor, vom mai face câţiva paşi în direcţia unui parteneriat care a funcţionat de minune în momentul în care Guvernul PNL a ajuns la guvernare şi a deschis braţele unui parteneriat cu autorităţile locale care sunt orientate spre fonduri europene şi spre partea de investiţii”, a afirmat Raluca Turcan.

 

 

 

Aceasta s-a referit la o serie de contracte de finanţare pentru achiziţionarea de aparatură medicală, semnate sâmbătă. Două cu Institutul Regional de Gastroenterologie, unul în valoare de 34,5 milioane de lei şi unul de 11,5 milioane de lei. Şi, de asemenea, un contract în valoare de 28,5 milioane de lei cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.

 

 

 

„Aceste trei contracte pe are le semnăm astăzi se adaugă la nouă contracte deja semnate în total pentru achiziţia de aparatură medicală, de aproximativ 100 de milioane de lei, şi dacă facem o sumă cu contractele deja semnate plus cele şase proiecte care urmează să fie semnate, vom ajunge la o decontare în valoare de 123 de milioane de euro”, a mai spus vicepremierul.

 

 

Raluca Turcan s-a referit şi la un alt contract de finanţare semnat sâmbătă, cu Institutul de Oncologie din Cluj-Napoca, în valoare de 10,5 milioane de euro, pentru screeningul de cancer de col uterin, program de pe urma căruia vor beneficia 170.000 de femei din Regiunea de Nord-Vest.

 

Vicepremierul Raluca Turcanu, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloş, au efectuat, sâmbătă, o vizită în judeţul Cluj. Ei au avut întâlniri cu primarul Emil Boc şi mai au în program vizite la câteva obiective medicale din Cluj-Napoca, precum şi vizite la Turda, conform agerpres.ro.

Citește și:

Mare atenție! Începând de astăzi intră în vigoare o nouă lege pentru toți românii. Se vor aplica sancțiuni pentru cine nu respectă prevederile

Adio burselor de merit pentru elevii din Sectorul 2 al Capitalei. Rectificarea bugetară, cu minus pentru elevi, dar cu plus pentru anumite firme

Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare