ilie nastase 605x339

sursa foto:  Capital

Reacția lui Ilie Năstase la aflarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1. Ce a avut de spus fostul tenismen

Ilie Năstase a fost condamnat miercuri, 27 februarie, la 9 luni 10 zile de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 1. Fostul tenismen este acuzat de sustragere de la prelevarea de probe.

„Eu am recunoscut. Atât a ceruta avocata mea și atât am primit. O să o respectăm decizia. Noi nu facme apel. Nu este vorba de cazier. Numai dacă e fraudă economică. Nu o să treacă că am fost condamnat penal”, a spus Ilie Năastase la postul de televiziune B1TV.

Instanţa îi interzice lui Ilie Năstase să mai conducă orice vehicul pentru care este necesar un permis, pe durata termenului de încercare de doi ani.

Pe 25 mai 2018, în jurul orei 4,45, pe Şoseaua Nordului, zona Ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase. Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, lui Năstase i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care fostul tenismen a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice. Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate probe biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare de mostre biologice. După câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou de poliţişti, de această dată în timp ce conducea fără permis un scuter.

Citește și:

Mare atenție! Apare un nou concediu obligatoriu – Mii de români sunt vizați

Vești uriașe! Acești români vor primi bani de la stat- Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Lovitură pentru acești români! Pensiile vor fi micșorate

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare