Mai mulți membri ai familiei lui Petre Daea, ministrul PSD al Agriculturii, sunt angajați în subordinea acestuia. Este vorba despre fiica, ginerele, soția și nora lui Petre Daea.Cel mai recent, a intrat în acest ”club” nora ministrului, Antonia Luchian (32 de ani), angajată în 2020 drept consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Anterior, aceasta lucra la propria firmă de „cursuri de dans” și „dansatori evenimente”, a scris G4Media.ro.
În acest context, Petre Daea a declarat că el nu are nicio legătură cu angajarea norei sale la APIA, din anul 2020. Mai mult, nici soția sa, Camelia Luchian, director la Resurse Umane, nu ar fi contribuit la angajarea norei, susține Daea.
Petre Daea: „E opțiunea unui copil care are și ea dreptul să se ducă acolo unde libertatea constituțională îi dă posibilitatea”
„Haideți să discutăm cu calmul necesar și înțelepciunea cuvenită. Tinerețea trece și prin experiența asta a momentului în care o copilă de șapte ani făcea și ea gimnastică și apoi a performat prin activitatea asta atât intern, cât și internațional. Această fragă de fată și-a pus și mintea la contribuție pentru că este absolventă de ASE și dacă ați vedea, eu am pe telefon pentru că m-am gândit că mă întreabă lumea, a absolvit-o cu media 10. Și liceul l-a terminat tot cu media 10.
Și pregătindu-se în vedere exercitării unei meserii, și-anume științe economice, iată că a avut și ea posibilitatea să participe la un concurs. E opțiunea unui copil care are și ea dreptul să se ducă acolo unde libertatea constituțională îi dă posibilitatea să-și aleagă drumul acesta. Întâmplător sau nu, socrul domniei sale, care sunt eu, nu avea nicio legătură cu APIA pentru că în 2020 Petre Daea nu avea nicio legătură.
Soția mea, care este acolo din 2010, dublu licențiată, are această misiune de a răspunde de Resursele Umane. Nici soția mea, nimeni altcineva, nu are cum să interzică cuiva, fie ea și nora ei, să se prezinte la un examen și dacă ia examenul cu nota pe care a luat-o, n-are nicio relevanță. Nu există niciun conflict de interese. Este un copil ca oricare altul. Nu are nicio legătură de sânge cu mine, cu soția, doar legătură cu profesia”, a spus ministrul Agriculturii, la DigiFM.