sursa foto:  republikanews.ro

Rețea de proxenetism în Caracal! Zeci de eleve, obligate să se prostitueze!

Duminică, Gheorghe Dincă a declarat că le-a ucis pe Alexandra Mâceșanu și Luiza Melencu. Cu toate acestea, cum nu s-au găsit cadavrele, se crede că fetele ar putea fi în viață. Mai mult, există suspiciunea că Dincă făcea parte dintr-o rețea de proxeneți, acest lucru fiind, inclusiv, în atenția DIICOT.

În acest context, Bugetul.ro vă reamintește astăzi cazul care a cutremurat România, în anul 2012. Atunci s-a aflat că zeci de eleve de liceu erau obligate să se prostitueze în Caracal.

„Zeci de eleve de liceu din Caracal, o parte dintre ele minore, au forțate să se prostitueze de o bandă de proxeneți, între care se numără și un ofițer de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (Olt). Ancheta începută de polițiști în acest caz, a scos la iveală faptul că între clienții fetelor se numărau oameni de afaceri români, militari americani încartiruiți la baza de la Deveselu, unde sunt amplasate elemente ale scutului antirachetă, și cetățeni asutrieci, care se află în județul Olt pentru lucrări hidrotehnice. Potrivit unor surse apropiate anchetei, fetele erau șantajate de proxeneți cu filmări pornografice. Conform anchetei, una dintre eleve a relatat că a întreținut peste 500 de raporturi sexuale cu austrieci veniți în Olt pentru lucrări hidrotehnice și că ea și celelalte victime erau plătite cu sume cuprinse între 70 și 400 de lei. Cea mai mare parte din bani ajungeau în schimb la proxeneți. Faptele s-au petrecut în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2012, iar ofițerul de la ISU Olt era cel care le plasa pe fete, el fiind în legătură cu o rețea de proxeneți cin Caracal”, scria Curentul, în 2012.

La acea vreme, anchetatorii stabileau că 30 de eleve au fost forțate să practice prostituția.

Potrivit oamenilor legii, angajatul ISU Olt, în vârstă de 43 de ani, avea rolul de a racola fetele. El a reușit să atragă eleve de la Colegiul Tehnic Matei Basarab și Colegiul Național Ioniță Asan din Caracal și din echipa locală de handbal.

„Când refuzau să practice prostituția în folosul membrilor grupului infracțional, erau șantajate cu publicarea imaginilor înregistrate pe site-urile de profil de pe internet și cu prezentarea imaginilor părinților minorelor și tinerelor, precum și comercializarea acestora în zona unităților de învățământ la care acestea studiau”, au notat procurorii DIICOT în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai stabilit că angajatul de la ISU era în legătură cu alți doi proxeneți cunoscuți pentru agresivitatea lor. Raporturile sexuale aveau loc la domiciliul unuia dintre ei, în două hoteluri din Caracal sau în autoturismele clienților. Informații neconfirmate încă sugerează că în rețeaua de proxeneți ar mai fi implicat și un al doilea pompier de la ISU, dar și soția unuia dintre proxeneți. În urma unor descinderi care au avut loc în aprilie, când s-a lansat ancheta, au fost audiate 21 de persoane, dintre care șase în calitate de învinuiți.

Oamenii legii au mai spus că în urma exploatării fetelor, proxeneții au câștigat 65.000 de lei. Cetățenii austrieci audiați în acest dosar au recunoscut în fața anchetatorilor că au plătit pentru serviciile sexuale ale fetelor.

Austriecii s-au aflat în județul Olt pentru lucrări de consolidare a hidrocentralelor de pe cursul inferior al Oltului. În cazul militarilor americani, aceștia au făcut obiectul unei anchete interne la unitatea din Deveselu.

Vezi și

EXCLUSIV Al doilea caz ‘Băsescu’? Un fruntaș USR, reverificat de CNSAS

Vești mari! Ministerul Finanțelor începe verificările

De unde avea bani Gheorghe Dincă, monstrul ucigaș din Caracal – Prietenul său a spus tot

EXCLUSIV De ce s-au legat polițiștii pentru a-l aresta pe monstrul din Caracal: ‘N-avem urme de sânge, nu avem cadavru’

SURSE Răsturnare de situație în cazul uciderii Alexandrei! Informații-bombă

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare