Premierul rus Mihail Mişustin, a susținut vineri că sancțiunile Occidentului pun presiune pe Rusia. De asemenea, acesta spune că statele occidentale încearcă să acuze Federația rusă de criza alimentară globală, fiind extrem de conştiente că actuala situaţie reprezintă consecinţa directă a acţiunilor lor, scrie agerpres.ro
''Situaţia se modifică rapid. Occidentul colectiv sporeşte presiunea sancţiunilor împotriva Rusiei şi Belarusului, în pofida faptului că promotorii lor sunt afectaţi de consecinţele negative ale acestei politici'', a declarat premierul rus Mihail Mişustin, în Kârgâzstan, citat de agenţia oficială rusă RIA Novosti.
Într-o intervenţie în Consiliul Interguvernamental al Uniunii Economice Euroasiatice (UEE, din care fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Rusia), Mişustin a evidenţiat rolul acestei organizaţii într-un moment în care sistemul economic şi comercial global este zguduit de la temelie.
''Statele occidentale încearcă să acuze ţara noastră de criza alimentară globală, fiind extrem de conştiente că actuala situaţie reprezintă consecinţa directă a acţiunilor lor'', a susţinut el.
Mişustin a spus că ''sancţiunile antiruse'' au agravat tendinţele negative globale, în contextul în care băncile şi instituţiile financiare au încetat să mai acorde credite şi să mai asigure contractele de vânzare de alimente şi fertilizant din Rusia.
Premierul rus a mai susţinut că, din punct de vedere alimentar, ţările membre ale UEE se află în avantaj.
''Am atins un înalt nivel de autosuficienţă în privinţa principalelor produse agricole'', a declarat şeful guvernului rus, care a adăugat că UEE este unul dintre cei mai mari exportatori de alimente din lume, transmite AGERPRES
Rusia recunoaște că sancțiunile Occidentului pun presiune pe economia țării: Statele occidentale încearcă să acuze țara noastră de criza alimentară globală
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 26-08-2022 16:45
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiExterne
Avertisment pentru românii care tranzitează Spania. Un șofer a relatat o posibilă tentativă de furt pe autostradă

01 noiExterne
Orașul din Germania unde aproape 70% dintre români primesc ajutoare sociale. Un politician român descrie banii drept „o comoară”

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe



