Dacă la 31 decembrie 2018 dețineai în proprietate o mașină, o casă sau un teren, trebuie să plătești impozitele aferente acestor bunuri pentru anul acesta, chiar dacă le vinzi în lunile următoare sau ai făcut-o recent.
Impozitele locale se plătesc în două tranșe, iar primul termen-limită este la 1 aprilie, până când, dacă plătești tot impozitul, beneficiezi de reducerea lui.
Impozitele locale pentru mașini, terenuri și clădiri pe 2019 se pot plăti în tranșe, primul termen-limită fiind anul acesta pe 1 aprilie. Conform Codului fiscal, cei care achită integral impozitul până în aprilie pot beneficia, în fiecare caz în parte, de o reducere de până la 10% din valoare. Al doilea termen-limită este stabilit la 30 septembrie.
În privința cui îi revine, mai exact, obligația de plată, regula e următoarea: dacă anul 2019 te-a prins proprietar al unei mașini sau al unui imobil (teren sau construcție), chiar dacă vinzi bunul respectiv în decursul acestui an, ești dator să plătești impozitul pentru anul 2019 (ambele tranșe).
Să începem cu bunurile mai mici - autovehiculele. În ceea ce priveşte modul de calcul al impozitului pe maşini, acesta se determină în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului (cmc), prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu o sumă corespunzătoare din Codul fiscal. Există, de asemenea, unele scutiri de impozit, dar și posibilitatea de a beneficia de unele reduceri - toate informațiile importante pe acest subiect sunt aici.
Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă deținute de persoane fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii.
La clădirile nerezidențiale, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii impozabile stabilite.
Lucrurile devin puțin mai complicate în cazul în care respectiva locuință devine sau a devenit și sediu de firmă, adică este un spațiu mixt. Iată, mai jos, de ce.
Atunci când același spațiu are și funcție rezidențială, și nerezidențială se complică puțin modul de calcul al acestui impozit. În determinarea cotelor de impozitare intră mai multe considerente: posibilitatea de a determina (din documentația cadastrală sau din contractul de închiriere) care e spațiul de locuit și care e cel folosit de firmă; în ipoteza în care spațiile nu pot fi identificate separat, atunci intră în calcul chestiuni pentru plata cheltuielilor cu utilitățile ș.a.m.d. Subiectul este detaliat aici.
Firmele sunt vizate, în principal, de această atenționare, pentru că legislația fiscală pretinde o reevaluare periodică a valorii impozabile a spațiilor deținute de acestea, indiferent de destinație. De asemenea, persoanele fizice trebuie să-și facă o reevaluare la cinci ani pentru clădirile cu destinație nerezidențală. Astfel de reevaluări sunt consemnate în rapoarte ce trebuie depuse la Fisc, până cel târziu la primul termen de plată pentru impozitul pe anul respectiv. În lipsa reevaluărilor, riscul este acela de a plăti un impozit mai mare, informează avocatnet.ro
Modul de calcul al impozitului pe terenuri e stabilit prin raportare la suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat, zona și categoria de folosință, conform încadrării făcute de consiliul local și există și aici o lungă listă cu persoane scutite de plata lui. Pe perioada în care pentru un teren se plătește taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren. Taxa pe teren e plătită de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare/ folosință, în condiții similare impozitului pe teren, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale. Mai multe despre plata acestui tip de impozit, aici.
Vezi și
Vești bune pentru aceste persoane! Pot scăpa de plata taxelor. Ce ar trebui să facă
Klaus Iohannis s-a dat de gol! Semnalul că o va accepta pe Olguța Vasilescu în Guvern (analiză)

















