sursa foto:  romaniatv.net

Vești bune pentru aceste persoane! Pot scăpa de plata taxelor. Ce ar trebui să facă

Toți locuitorii acestui sector al Capitalei ar putea scăpa de plata taxelor pentru salubritate, dacă îndeplinesc anumite condiții. Anunțul a fost făcut chiar de către unuil dintre viceprimarii sectorului.

Oricare dintre cei 400.000 de locuitori ai sectorul 2 al Capitalei poate scăpa de plata taxelor pentru salubritate. O spune chiar unul dintre viceprimarii sectorului, Dan Cristian Popescu. Potrivit acestuia, asociaţiile de proprietari şi persoanele fizice care sunt dispuse să colecteze selectiv vor beneficia de subvenţionarea integrală a taxei de salubritate.

„Pe parcursul acestui an, vom semna contracte cu toţi doritorii – asociaţii de proprietari şi persoane fizice – care îşi vor arăta disponibilitatea de a colecta selectiv. Începând cu 2020 vom subvenţiona integral taxa. Cei care îşi asumă contractual că vor colecta selectiv vor primi subvenţia integral. Deci, din 2020 va fi taxa zero, dar în baza unui contract prin care asociaţia sau locatarii de la case îşi asumă că vor colecta selectiv. (…) Eu cred că acest efort de a colecta selectiv, în schimbul subvenţiei, este corect. Dacă subvenţionez integral, fără condiţii, nimeni nu va mai fi presat să colecteze selectiv”, a arătat viceprimarul, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul primăriei, notează Capital.

Citește și:

EXCLUSIV Detaliu neștiut despre operația lui Mihai Bobonete: Suma pe care a plătit-o actorul pentru intervenția chirurgicală suferită

Klaus Iohannis s-a dat de gol! Semnalul că o va accepta pe Olguța Vasilescu în Guvern (analiză)

SURSE Dezvăluire-bombă din interiorul ANPC! ‘Lupul paznic la oi’ – Ce vânzări ilegale s-ar face

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare