Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat sentința în dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în legătură cu angajarea la DGASPC Teleorman a două persoane, care de fapt lucrau pentru organizaţia PSD.
Liviu Dragnea a fost achitat de judecătorii ICCJ pentru fals. Pronunţarea sentinţei în acest dosar a fost amânată de mai multe ori, ultima dată fiind pe 8 iunie, când judecătorii au motivat că au nevoie de timp pentru a studia concluzii scrise depuse de o parte dintre inculpaţi.
Liviu Dragnea a fost condamnat, cu majoritate, la 3 ani și 6 luni pentru instigare la abuz. Anuleaza suspendarea in dosarul refrendumului. Decizia finală: 3 ani și 6 luni, cu executare.
La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual.
Vezi și EXCLUSIV! Motivul real pentru care Dragnea nu-l vrea pe Vlase la SIE! Cine s-ar afla în spatele deciziei
De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul "Referendumul", în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare, potrivit stiripesurse.ro.
Tot pedepse spre mediu au fost solicitate pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.
Pentru Constantin Claudiu Balaban, şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din municipiul Alexandria, Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, şi Valentina Mirela Marinca, la data faptelor şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, anchetatorii au solicitat, având în vedere că au recunoscut faptele, pedepse orientate către minimum pentru acuzaţiile din dosar.
Totodată, în cazul inculpaţilor care au dorit judecarea în procedură simplificată - Anisa Niculina Stoica, Adriana Botorogeanu (cele două angajate la DGASPC Teleorman despre care procurorii spun că lucrau de fapt la sediul Organizaţiei judeţene PSD Teleorman) şi Nicuşor Gheorghe, la data faptelor şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare -, DNA a cerut ca aceştia să fie condamnaţi la o pedeapsă orientată către minim.
În schimb, în cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.
Pe latură civilă, DNA a apreciat că fiecare inculpat trebuie să contribuie la repararea prejudiciului adus DGASPC Teleorman.
Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a susţinut că niciun martor din dosarul DGASPC Teleorman nu spune să fi auzit de vreo instigare a lui Dragnea şi că acesta nu era abilitat să controleze Direcţia.
De asemenea, apărătorul a solicitat instanţei să aibă în vedere faptul că persoana despre care se pretinde că ar fi instigat-o Liviu Dragnea, respectiv Anisa Niculina Stoica, a precizat că nu a fost determinată în niciun fel să se angajeze şi să efectueze atribuţiile de serviciu în altă parte.
Liviu Dragnea le-a solicitat magistraţilor să fie achitat, iar în ceea ce priveşte o eventuală obligare a sa de a efectua muncă în folosul comunităţii, el a arătat că face acest lucru de 20 de ani.
"Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea. Nu am comis absolut niciuna dintre faptele, presupusele fapte, pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu. În ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii, eu am fost foarte clar. Am spus că sper să nu se ajungă acolo, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani", a spus Dragnea la finalul procesului.
Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.
Pe parcursul procesului, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica şi Ionel Marineci au optat pentru a fi judecaţi prin procedura simplificată, care presupune recunoaşterea vinovăţiei şi scăderea cu o treime a pedepselor, însă ultimul dintre ei s-a răzgândit.
Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman.
În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman.
DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.
UPDATE! S-a dat sentința în dosarul Dragnea! Ce au decis judecătorii ICCJ
Trending

05 augPolitica
Atât de bogată este Mirabela Grădinaru. Concubina lui Nicușor Dan și-a făcut publică declarația de avere

05 augEconomie
Great Taste a premiat zacusca românească. Brandul care a fost lăudat de străini este din Bacău

12:01Economie
De când se scumpește curentul. Prețul energiei a crescut cu peste 30% într-o săptămână

05 augEconomie
Schimbarea la Față a Domnului, tradiții și superstiții. Gestul strict interzis pe 6 august

circa 1 oră în urmăEconomie
Începe raționalizarea în magazine. Consumatorii, afectați în mod direct de criza energetică

circa 1 oră în urmăSocial
Alocațiile, indemnizațiile și alte drepturi, plătite în avans în august. Anunțul oficial al autorităților

05 augEconomie
Personalul de la Profi, afectat de preluarea de către Mega Image. Ce se schimbă pentru angajați

05 augEconomie
Patronul spitalului Memorial din București va cumpăra Carrefour. Magazinele supermarketului din Turcia sunt vizate, nu cele românești

07:00Economie
Angajări la companii de stat. Posturi deblocate după noile schimbări, domeniile vizate

06:30Horoscop
Horoscop financiar 6 august. Câștiguri și pierderi pe zodii
Articole Similare

11:00Actual
Plimbări gratuite pe Dâmbovița până în octombrie. PMB a anunțat beneficiul pentru cetățenii Capitalei

06:30Horoscop
Horoscop financiar 6 august. Câștiguri și pierderi pe zodii

05 augActual
Furtuni și temperaturi extreme. Prognoza ANM pentru România, județele vizate de vreme rea

05 augActual
ANM, prognoză specială pentru București. Fenomenele meteo la care trebuie să se aștepte cei din Capitală

05 augActual



