Lucian Șova, ministrul demisionar al Transporturilor, a declarat, marți, că studiul de fezabilitate al Autostrăzii A8, Târgu Mureș - Iași, va fi lansat în decembrie sau în ianuarie.
„Legat de A8, așa cum am spus-o întotdeauna este un proiect care va fi făcut pe fonduri europene, este un proiect al cărui stdiu de fezabilitate îl vom lansa fie în decembrie, fie la începutul lunii ianuarie. Acest proiect nu a fost, nu este și nu va fi niciodată exclus din planurile Guvernului și a CNAIR”, a afirmat Lucian Șova, marți, aflat într-o vizită de lucru, pentru a verifica stadiul lucrărilor de pe Autostrada Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureș (loturile 1 și 2).
Ministrul demisionar al Transporturilor a mai precizat că toate contractele care au fost lansate în ultimul timp și urmează să le lanseze vizează elaborararea studiilor de fezabilitate, pentru a nu mai păți ca la Autostrada Lugoj, care nu a putut fi finalizată din cauza unui viaduct de 30 de metri.
„Vom avea și responsabili acolo și asumarea a ceea ce este tehnic. Atâta timp cât voi putea, voi susține elaborararea studiilor de fezabilitate împreună cu proiectul tehnic, astfel încât atunci când intră la construcție să nu mai existe impedimente pentru antreprenori pentru a-și desfășura șantierele”, a mai spus Șova, citat de știripesurse.ro.
Citește și:
Exclusiv Sute de români așteaptă bani de 1 Decembrie! Cine ar putea primi o sumă importantă de Ziua Națională
Toți românii sunt vizați! Amenzi uriașe sau chiar închisoare pentru cei ce fac asta
Atenție, șoferi! Această taxă revine din ianuarie
S-a hotărât! Șova face anunțul! Când va începe studiul de fezabilitate pentru o mult dorită autostradă
Trending

13:30Economie
România intră oficial în stagflație. Consumul privat, cea mai severă contracție din ultimul deceniu

21:00Politica
Schema prin care Dominic Fritz va încasa salariul de primar, chiar și după demisie. Noua lege nu-i permite, dar USR are soluția

22:00Entertainment
Soția lui Ilie Năstase a luat ordin de protecție împotriva tenismanului. Acuzații grave din partea brunetei cu care locuiește de 8 ani

15:30Actual
BNR lansează bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada

20:00Social
Viitoare criză de medicamente, prevestită de șeful unei mari companii farmaceutice din țară. Am putea ajunge dependenți de import

18:30Social
Primele burse din anul școlar 2026-2027. Data de la care elevii își vor încasa banii promiși

07:00Actual
Ministerul Economiei nu mai are bani pentru salarii în septembrie. Bugetul a „uitat" angajații preluați de la Digitalizare

10:50Actual
Campanie BT: pachet de 2 ani gratis pentru companiile care își deschid cont din BT Go

06:31Horoscop
Horoscop financiar 8 septembrie: previziuni pentru câștiguri

10:30Actual
Ce se întâmplă cu deficitul în 2027 când dispar veniturile din PNRR
Articole Similare

20:00Social
Viitoare criză de medicamente, prevestită de șeful unei mari companii farmaceutice din țară. Am putea ajunge dependenți de import

18:30Social
Primele burse din anul școlar 2026-2027. Data de la care elevii își vor încasa banii promiși

07 sepSocial
Amendă de 10.000 de lei unde nu este uniforma școlară. Ce trebuie să știe toți părinții care au copiii la școală

07 sepSocial
Salariile reale ale profesorilor din acest an. Sumele pentru care dascălii lucrează cu viitoarele generații lasă de dorit

07 sepSocial



