sursa foto:  Profimedia

S-ar putea complica situația? MAE rus: ‘Răspunsul Moscovei la decizia luată la Helsinki ca Finlanda să adere la NATO va fi o surpriză și va fi luat de armată’

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că aderarea Finlandei și a Suediei la Alianța Nord-Atlantică (NATO)  ”va provoca cu siguranță reacția noastră”.

În contextul în care Rusia a transmis, în repetate rânduri, că extinderea NATO este privită ca o amenințare la adresa securității Federației Ruse, declarația lui Vladimir Putin pare mai mult una care pregătește un răspuns referitor la viitorul statut de state membre NATO al Finlandei și Suediei.

Maria Zakharova, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe a susținut o conferință de presă în care nu a vrut să precizeze care ar fi un astfel de răspuns, preferând termenul ”surpriză”.

”Răspunsul Moscovei la decizia luată la Helsinki ca Finlanda să adere la NATO va fi o surpriză și va fi luat, în primul rând, de armată, după ce se va lua în considerare întregul set de factori și specificul apartenenței Finlandei la Alianța Nord-Atlantică”, a spus Maria Zakharova.

”Pe baza tuturor acelor parametri, se va lua o decizie, dar mai întâi și în primul rând de către armată”

Zakharova: ”Amenințare chimică inexistentă”

În fața acuzațiilor conform cărora Rusia ar fi pregătită să folosească arme chimice în conflictul din Ucraina – etichetat, în continuare, drept ”operațiune militară specială” de oficialii Kremlinului -, Maria Zakharova a îndreptat un deget acuzator către țările occidentale.

Publicul este intimidat prin astfel de declarații, a conchis purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, iar o astfel de ”amenințare chimică” ar fi inexistentă. Mai mult, Zakharova a concluzionat că armata ucraineană lansează provocări chimice și există o ”manipulare NATO” pe teritoriul ucrainean.

”Solicităm cercurilor politice din țările occidentale să înceteze să-și intimideze publicul cu o „amenințare chimică” inexistentă a Rusiei. Federația Rusă va continua să susțină neclintit principiile și normele dreptului internațional, va asigura integritatea Convenției privind armele chimice (CPCW), inclusiv prin aducerea promptă în atenția statelor membre ONU a informațiilor OIAC de la Ministerul Apărării al Federației Ruse privind cazurile reale de pregătire și săvârșire de provocări chimice efectuate de unități armate ucrainene și de manipulatorii acestora din țările NATO pe teritoriul Ucrainei”, a mai spus Maria Zakharova, potrivit TASS, citează Gândul.ro.

Vezi și:

Cresc tensiunile în interiorul NATO! Președintele Croației se împotrivește aderării Suediei și Finlandei la Alianță: ‘Pentru mine croații din Bosnia-Herțegovina sunt mai importanți decât toată granița ruso-finlandeză’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare