Șanse mici! Se decide soarta Guvernului Orban

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 24-02-2020 09:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună, luni, de la ora 16,00, pentru învestirea noului Guvern Orban.


Potrivit regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ca şedinţa în care se va vota învestirea Guvernului Orban II să se poată desfăşura, este nevoie de prezenţa în sală a cel puţin 233 de parlamentari, astfel încât să se asigure cvorumul necesar şedinţelor comune.


"Decizia PSD este că luni vom fi prezenţi cu toţii la grupurile parlamentare şi nu vom participa la votul de învestire a Guvernului Orban. Motivarea este clară: aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale, dacă este constituţional, chiar dacă este demis, un premier rămas interimar să fie iar desemnat", a spus, miercuri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.


Şi liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii partidului nu doresc să participe la "ceea ce este o piesă de teatru de prost gust".


De asemenea, deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat vineri că formaţiunea pe care o reprezintă nu va participa la şedinţa Parlamentului de luni, principalul motiv fiind că aşteaptă răspunsul la sesizarea Curţii Constituţionale.

În 10 februarie, premierul desemnat Ludovic Orban a depus la Parlament lista noului Cabinet, care cuprinde aceiaşi miniştri ca în Guvernul anterior, precum şi programul de guvernare actualizat.

În 17, 18 şi 19 februarie a avut loc audierea în comisiile parlamentare a miniştrilor propuşi. Doar patru miniştri - Nicolae Ciucă, Bogdan Aurescu, Virgil Popescu şi Adrian Oros - din cei 16 care au fost audiaţi în comisii au obţinut un aviz pozitiv din partea parlamentarilor, restul fiind avizaţi negativ. Avizul comisiilor parlamentare este consultativ.

Tot luni, Curtea Constituţională va dezbate sesizarea referitoare la un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban din nou în funcţia de premier.

Vezi și:

EXCLUSIV Susținere totală pentru un cunoscut șef de la ANPC: Gabriela Firea, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu își dau mâna

EXCLUSIV Guvernul Orban instalează un personaj controversat într-o funcție-cheie: Pagubă de 1 milion de euro

Predoiu aproape 'călcat în picioare' de către procurori
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri