În seara zilei în care Stela Popescu, marea doamnă a teatrului românesc, a fost găsită fără suflare la domiciliul acesteia, Radu Banciu a avut o ieșire incredibilă la adresa fostei actrițe.
În stilul caracteristic, Banciu a spus că „intelectualii o vor uita ușor” și că „lumea de rând se va obișnui mai greu cu o asemenea dispariție”. „Nu aducem un serviciu lumii în care trăim, pupându-i în c** pe toți cei care nu merită”, a fost reacția necontrolată a ziaristului.
„Stela Popescu a fost bine lansată pe orbită de acest Mișu Maximilian, căruia, până la urmă, Stela i-a făcut viața un calvar, ca s-o spunem franc. Am și eu cunoscuți în lumea asta, care mi-au povestit atâtea lucruri. Dar el a ținut la ea, Stela era o femeie frumoasă.
Nici noi n-am făcut mare tâmbălău la trecerea în neființă a Olgăi Tudorache, deoarece ea, chiar dacă a fost o actriță emblematică, o icoană practic a cinematografiei și teatrului românesc, ea nu interfera chiar atât de puternic cu oamenii.
Vezi și Oare nu merita mai mult? Ce pensie avea Stela Popescu, după mai bine de 50 de ani petrecuți pe scenă
Au fost actori imenși care s-au dus și pe care puțină lume i-a petrecut la nivelul care vedem că se întâmplă cu Stela Popescu.
Nu contează valoarea actorului la români. Românul nu are conștiința asta artistică, la el nu-i dezvoltat sentimentul ăsta și pentru noi nu marii actori sunt cei care vor fi mai plânși și respectați după moarte, ci cei care au fost mai accesibili, mai la îndemână, mai populari, pe care lumea i-a înțeles. Pe Stela Popescu o înțelegeai mai ușor.
Genul ăsta de umor nu m-a dat peste cap niciodată. De altfel, intelectualii o vor uita ușor. Lumea de rând, obișnuită cu spectacolele astea de mucava, sigur că se va consola mai greu cu o asemenea dispariție.
Nu aducem un serviciu lumii în care trăim pupându-i în c** pe toți cei care nu merită. Nu trebuie să fii niciodată mai slugarnic decât e cazul. Dacă ai o idee trebuie s-o spui, dacă ai o părere trebuie s-o spui! Nu toți actorii sunt mari, nu toți actorii care sunt longevivi sunt excepționali”, a afirmat Radu Banciu, conform b1.ro.
https://www.youtube.com/watch?v=BeibC5MPU7U
Vezi și Stela Popescu s-a gândit și la asta! Cât de bogată era artista și pe cine a desemnat drept moștenitori
Lovitură pentru mii de pensionari! Din ce motiv STATUL le cere banii înapoi
Scăpat de sub CONTROL! Ieșire INCREDIBILĂ a lui Radu Banciu la adresa Stelei Popescu
Trending

29 marHoroscop
Horoscop aprilie 2026. 3 zodii sunt avantajate de astre, după o perioadă dificilă

29 marPolitica
Datorul Nicușor Dan la stat. Președintele nu a mai ascuns că va fi executat silit

29 marEconomie
RO e‑Factura, obligație de la 1 iunie 2026 și pentru acești români. Nu contează că ești persoană fizică

29 marActual
Electrocasnicul care consumă cel mai mult. Te poți lipsi de el, există alternative mai ieftine

29 marSocial
300 de lei în plus la pensie, în luna mai. Un milion de români vor primi banii

circa 1 oră în urmăActual
Peștele cu urme de paraziți, un pericol pentru sănătate. Locuri de evitat când cumpărați alimentul
Articole Similare

29 marSocial
300 de lei în plus la pensie, în luna mai. Un milion de români vor primi banii

28 marSocial
Tichetele casnice, soluția prin care ai dreptul la pensie și asigurare medicală. Reglementare specială pentru menajere, bone și alți lucrători „cu ziua”

28 marSocial
Pensia din aprilie, modificată în calendar. Anunț oficial de la Ministerul Muncii

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

24 marSocial



