Moartea Stelei Popescu a luat prin surprindere milioane de români. Marea actriță s-a stins din viață, în această după-amiază. Aceasta a decedat în urma unui stop cardio-respirator.
Deși nu a avut copii, regretata artistă a iubit-o foarte mult pe nepoata sa, încât nu doar că a adoptat-o, dar i-a lăsat întreaga ei avere, spun surse din cadrul familiei, potrivit click.ro.
Stela Popescu a adunat o avere considerabilă de-a lungul bogatei sale cariere. A cutreierat toată ţara-n lung şi-n lat cu reprezentaţii, a pus deoparte fiecare bănuţ câştigat pe scenă, iar la cei 80 de ani ai săi are acum un trai lipsit de griji, din punct de vedere financiar.
Agoniseala sa i-a permis să aibă grijă şi de cea mai dragă fiinţă din viaţa ei, fiica sa, cum o numea (fosta nepoată, fata naturală a cumnatului său), Doina Maximilian, pe care a adoptat-o pe când trăia soţul ei. Stela Popescu i-a încredinţat Doiniţei o afacere de jumătate de milion de euro, mai precis, un bloc de trei etaje, de aproximativ o sută de metri pătraţi fiecare, imobil recent construit, chiar în buricul Capitalei.
Fiica vedetei, care, de asemenea, lucrează tot în domeniul teatrului, se ocupă în prezent de afacere.
Stela Popescu avea două vile foarte frumoase, una în centrul Capitalei şi cealaltă pe litoral, în staţiunea 2 Mai. Actriţa este cea care s-a ocupat de amenajarea lor. În ambele case, vedeta și-a cumpărat multe obiecte vechi, de valoare, aduse de ea din toate colţurile lumii, pe unde a umblat.
Vezi și Lovitură pentru mii de pensionari! Din ce motiv STATUL le cere banii înapoi
Judecătorii au decis: Va MURI compania care a CREAT peste 85% din rețeaua de conducte de gaze din România!
Stela Popescu s-a gândit și la asta! Cât de bogată era artista și pe cine a desemnat drept moștenitori
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



